Analiză

Microsoft tulbura apele in relatiile transatlantice

26.03.2004, 00:00 13

Decizia Comisiei Europene de a amenda firma americana Microsoft cu 497 de milioane euro pentru ca ar fi abuzat de pozitia dominanta pe care o detine pe piata software, risca sa declanseze un nou razboi comercial intre autoritatile de pe batranul continent si cele din Statele Unite. Microsoft mai primeste o lovitura sub centura si din partea Hewlett-Packard, unul dintre partenerii sai traditionali. Iar noutatile nu se opresc aici.
Imediat dupa ce Comisia Europeana a anuntat decizia finala in procesul antitrust care a durat nu mai putin de cinci ani, Microsoft a descoperit ca are prieteni. Mai exact la Departamentul american de Justitie si la Comitetul pentru relatii Internationale al Camerei Reprezentantilor din cadrul congresului american.
Ambele organizatii au criticat aspru decizia luata de Uniunea Europeana impotriva celui mai mare producator mondial de software. Prevazand parca aceasta situatie, Mario Monti, comisarul european antitrust, a precizat in ziua anuntului ca decizia de a amenda Microsoft nu este prima de acest gen si nici nu e neobisnuita. Cateva ore mai tarziu insa, Hewitt Pate, seful Comisiei antitrust din cadrul Departamentului american de Justitie a avertizat asupra posibilelor "consecinte neintentionate", scrie Financial Times. "O politica antitrust corecta trebuie sa nu descurajeze inovatia si competitia, nici chiar atunci cand e vorba de companii cu o pozitie dominanta", a adaugat Pate.
Aparentele divergente intre Comisia Europeana si Departamentul de Justitie aduc aminte de confruntarea din 2001 dintre Mario Monti si Charles James, fostul sef al comisiei antitrust americane. In acel an, Uniunea Europeana s-a opus achizitiei companiei Honeywell de catre gigantul industrial General Electric, pentru suma de 43 miliarde de dolari, tranzactie cu care autoritatile americane fusesera de acord.
Daca Pate nu s-a aratat foarte dur in declaratii, Bill Frist, liderul majoritatii din Senatul american a afirmat ca se teme ca nu cumva "decizia luata impotriva Microsoft sa fie primul glonte tras intr-un nou razboi comercial intre SUA si Uniunea Europeana".
Si reprezentantii Microsoft sustin ca aceasta decizie ar putea inrautati relatiile transatlantice, incalca reglementarile comerciale si chiar drepturile sale de proprietate intelectuala.



Hewlett-Packard alege Linux
Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, producatorul numarul unu mondial de computere Hewlett-Packard, unul dintre cei mai vechi parteneri ai Microsoft, a anuntat ca isi va extinde oferta de echipamente cu platforma Linux ( rivala sistemelor Microsoft) preinstalata. Motivatia: clientii au cerut-o. In aceasta directie, HP a incheiat un parteneriat cu firma Novell si a convenit cu aceasta sa includa sistemul de operare Linux in versiunea dezvoltata de SuSE (firma cumparata anul trecut de Novell), pe o serie de computere care se adreseaza segmentul de clienti corporate. Compania lui Bill Gates a refuzat sa comenteze decizia luata de HP.
Observatorii din piata cred ca schimbarea strategiei HP ar putea forta Microsoft sa reduca pretul la produsele sale Windows. "Exista posibilitatea ca Microsoft sa se comporte de acum inainte mai mult ca un competitor decat ca un monopol. In acest caz va folosi pretul ca instrument pentru cresterea competitivitatii", apreciaza un analist IDC citat de publicatia americana The New York Times.
HP s-a decis sa includa sistemul Linux pe mai multe dintre produsele sale dupa ce un numar "foarte mare" de clienti, clasati printre primele 50 cele mai mari companii din lume (in topul Forbes 50) si-au exprimat interesul pentru aceasta platforma, a precizat Martin Fink, vicepresedinte in cadrul diviziei Linux la HP.
Producatorul de computere vinde anual aproape 400.000 de statii de lucru pe baza de Linux, in general catre clienti din Asia si Europa de Est.
PC-urile cu Linux preinstalat vor fi incluse numai in oferta pentru clientii corporate, au precizat reprezentantii HP.
Linux este un sistem de operare open-source ce a fost dezvoltat de catre o comunitate de programatori voluntari sau platiti de unele companii iar pana acum s-a impus mai mult pe piata serverelor utilizate in cadrul retelelor companiilor dar nu si pe cea a calculatoarelor pentru uzul individual.



Un posibil client pentru AOL
Stirile nu se opresc insa la scandalul iscat de decizia Comisiei Europene. Gigantul media american Time Warner ar putea lua in calcul Microsoft ca potential cumparator al diviziei sale de Internet, AOL, anunta CNN citand un articol publicat de New York Post.
Potrivit ziarului american, conducerea Time Warner a purtat discutii in ultimele luni cu liderul industriei de software pe acest subiect. Microsoft ar urma sa achite contravaloarea tranzactiei cash si sa preia totodata datoriile AOL. Acealeasi surse sustin ca Microsoft ar putea fi interesata sa investeasca si in Time Warner Cable.
Reprezentantii firmei lui Bill Gates au refuzat sa comenteze aceste zvonuri.



De unde a pornit scandalul
La capatul unui proces care a debutat in urma cu cinci ani, compania Microsoft a fost gasita vinovata de a fi incalcat legile referitoare la competitie pe teritoriul Uniunii Europene. Comisia Europeana spune ca firma lui Bill Gates s-a folosit de pozitia de monopol pe care softul sau Windows il detine pe piata sistemelor de operare pentru calculatoarele de birou cu scopul de a-si "musca" cat mai mult si din piata sistemelor de operare pentru servere si a celei care include programele pentru rularea fisierelor audio-video.
Windows detine peste 90% din piata sistemlor de operare pentru desktop-uri iar la servere peste 60%. In Windows, Microsoft a inclus automat si programul Media Player care permite vizualizarea de filme si clipuri sau ascultatea de muzica in format digital. Autoritatile anti-trust sunt convinse ca adaugarea acestei aplicatii in sistemul de operare si comercializarea automata a acestuia o data cu pachetul Windows restrictioneaza competitia desi Windows Media Player detine doar 34% din piata iar softul similar produs de firma rivala RealNetworks are o felie de 20%.
In afara amenzii de 497 mil. euro pe care trebuie sa o plateasca, Microsoft are la dispozitie 120 de zile pentru a dezvalui o parte dintre secretele sale tehnologice astfel incat sa permita altor producatori de soft sa puna la punct programe care sa functioneze mai bine pe platforma Windows.
In termen de 90 de zile, Microsoft mai este obligata sa scoata pe piata o versiune de Windows fara Media Player. Reprezentantii companiei sustin insa ca indepartarea playerului din sistemul de operare a avea drept consecinta intreruperea functionarii a unui numar de 20 alte elemente din cadrul acestuia.
In cadrul negocierilor purtate cu autoritatile anti-trust europene, Microsoft a propus sa includa in pachetele pe care le comercializeaza, alaturi de Windows alte trei programe rivale pentru rularea materialelor audio-video, printre care RealPlayer produs de RealNetworks si Quicktime al firmei Apple Computer.
Compania lui Bill Gates a anuntat ca va face recurs la decizia luata de Comisia Europeana in termen de maximum 70 de zile.
iuliana.cerchez@zf.ro