Auto

CNADNR a semnat un contract de expertiză tehnică în valoare de aproape 150.000 lei pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva

CNADNR a semnat un contract de expertiză tehnică în...

Autor: Departamentul Corespondenti

15.02.2016, 16:13 426

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de CNADNR, compania a semnat contractul cu firma Geotesting C.I. SRL, valoarea acestuia fiind de 133.100 de lei fără TVA, iar durata de două luni.

Potrivit directorului general al CNADNR, Cătălin Homor, decizia de a contracta expertiza a venit în urma experienţei cu lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, unde drumul a fost afectat de alunecări de teren.

"După experienţa cu lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, am hotărât ca pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj - Deva, km 27+620 - km 56+220, să facem o expertiză tehnică în măsură să ne dea date exacte asupra execuţiei şi calităţii acestui lot. Aşteptăm detaliile expertizei, astfel încât să putem lua deciziile cele mai corecte şi mai bune pentru derularea într-un ritm susţinut a contractului, în vederea finalizării acestui lot", arată sursa citată.

Contractul pentru realizarea lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost semnat în octombrie 2013 şi este încă în faza de construcţie.

În noiembrie anul trecut, oficiali din cadrul CNADNR declarau că au identificat mai multe probleme de execuţie la acest lot, probleme similare cu cele de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie. Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost închis în septembrie anul trecut, între localităţile Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, şi va rămâne închis până în iunie, deşi termenul iniţial anunţat de CNADNR pentru remedierea problemelor era decembrie 2015.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO