Auto

Piaţa auto încetineşte la început de an: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în ianuarie, minus 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2023

Piaţa auto încetineşte la început de an: Volumul...

Autor: Andreea Tobias

21.03.2024, 10:03 70

În luna ianuarie 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, faţă de luna decembrie 2023, atât ca serie brută cu 13,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,2%.

Faţă de luna ianuarie 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în luna ianuarie 2024, atât ca serie brută cu 1,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,5%, potrivit INS.

Ianuarie 2024 comparativ cu decembrie 2023

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 13,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor şi la comerţul cu autovehicule (-19,4% fiecare) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-2,3%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a crescut cu 2,2%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 0,2%.

Ianuarie 2024 comparativ cu ianuarie 2023

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2023, a înregistrat o creştere cu 1,0%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+59,7%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+8,9%). Scăderi s-au înregistrat la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-12,2%) şi la comerţul cu autovehicule (-0,7%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2024, a înregistrat o creştere cu 0,5% faţă de luna ianuarie 2023.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO