Bănci și Asigurări

Allianz-Ţiriac: Încheiem anul pe profit şi cu afaceri în creştere uşoară. Am reuşit să inversăm trendul de scădere a rezultatelor

Remi Vrignaud directorul general al Allianz-Ţiriac: Am evitat să intrăm într-un război al preţurilor pe segmentul poliţelor RCA, unde competiţia, un lucru bun de altfel, este neloială.

Remi Vrignaud directorul general al Allianz-Ţiriac: Am evitat să intrăm într-un război al preţurilor pe segmentul poliţelor RCA, unde competiţia, un lucru bun de altfel, este neloială.

Autor: Adrian Dumitrache

18.12.2013, 20:24 355

Allianz-Ţiriac, un jucător de top trei din piaţa asigurărilor generale, estimează că va încheia acest an cu venituri în uşoară creştere faţă de rezultatul din 2012, când afacerile au atins 900 milioane de lei, şi va încheia pe profit net, după ce în urmă cu un an pierderile au cumulat 42,7 milioane de lei.

„În primele nouă luni ale acestui an, societatea a reuşit să inverseze trendul de scădere al rezultatului net, al profitabilităţii. Practic, în perioada menţionată, profitul net a crescut cu aproape 40%, iar veniturile din subscrieri au crescut uşor, cu 1%, rezultat care arată o consolidare a activităţii. Vom încheia anul cu venituri similare celor din 2012, iar creşterea profitului net atinsă la 9 luni se va menţine pentru întregul an“, a declarat Remi Vrignaud directorul general al Allianz-Ţiriac.

Societatea a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an venituri din activitatea de asigurări generale şi de viaţă de 678 milioane de lei, în creştere cu aproape 1% faţă de rezultatul aferent perioadei similare din 2012, iar profitul operaţional a urcat cu 39%, la 13,8 milioane de lei. Vrignaud a spus că principalul obiectiv al managementului companiei este profitul.

„Interesul meu este să fiu profitabil. Allianz-Ţiriac a evitat să intre într-un război al preţurilor pe segmentul poliţelor RCA, unde competiţia, un lucru bun de altfel, este neloială. Profitul net obţinut în primele nouă luni a fost efectul unui management riguros şi atent al cheltuielilor cu daunele“, a spus şeful asigurătorului.

Portofoliul de poliţe auto (RCA şi CASCO) al Allianz-Ţiriac înregistra, la 30 septembrie, o rată a daunei de 77%, cu aproximativ 5 puncte procentuale mai redusă decât cu un an în urmă.

Evoluţia pozitivă a daunalităţii auto a avut, de altfel, o contribuţie importantă la ridicarea nivelului profitului operaţional pentru activităţile de asigurări generale, de la 3,6 milioane de lei la 8,4 milioane de lei, se preciza într-un comunicat al asigurătorului remis în a doua parte a lunii noiembrie.

Vânzările de poliţe Casco au atins 269 milioane lei în primele nouă luni şi deţin cea mai importantă pondere în portofoliul de asigurări generale al companiei, generând aproximativ 45% din primele subscrise pe acest segment. În ceea ce priveşte RCA, Allianz-Ţiriac a contabilizat venituri din prime de 155 milioane de lei, în creştere cu 26% comparativ cu septembrie 2012.

„Dinamica a fost susţinută de volume de subscriere în creştere pe ambele segmente de clienţi - persoane fizice, respectiv juridice, în condiţiile în care, la nivelul întregii pieţe s-a manifestat o tendinţă de majorare a tarifelor pe această clasă de asigurări. Sub aspectul profitabilităţii, pe ambele clase de asigurări auto (Casco şi RCA) a fost consemnată o îmbunătăţire a ratei daunei, ca urmare a măsurilor de eficientizare operaţională şi de subscriere introduse la nivel de companie“, se arăta în comunicatul companiei din 18 noiembrie.

Vrignaud a spus că piaţa asigurărilor va creşte cu cel mult 5% în 2014, iar subscrierile Allianz-Ţiriac vor creşte „în ritmul pieţei“. Cu un capital social de 99,4 milioane de lei, asigurătorul român este controlat de grupul german Allianz - 52,2% şi Vesanio Trading Limited (Cipru) - 44,5%, companie deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac. La nivelul anului 2012, Allianz-Ţiriac s-a plasat pe locul trei în topul asigurătorilor locali în funcţie de nivelul primelor subscrise, după Astra şi Omniasig.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2013