Bănci și Asigurări

Creşterea ROBOR la 3 luni s-a oprit vineri, indicele coborând uşor, la 2,45%

Creşterea ROBOR la 3 luni s-a oprit vineri, indicele...

Autor: Mediafax

30.04.2018, 00:03 65

Creşterea indicelui ROBOR la 3 luni, care a avut o ascensiune importantă în această săptămână, s-a calmat vineri, indicele coborând de la 2,46% la 2,45%, arată datele BNR.

Indicele Robor la 3 luni este folosit la calculul costului creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă. În timp ce ROBOR la trei luni a făcut un pas lent în spate, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,58%, de la 2,57%.

Creştere a înregistrat şi indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni.

Robor la 9 luni a crescut de la 2,62% la 2,63%. Creşterea de la începutul săptămânii a dobânzilor pe piaţa interbancară a fost rezultatul retragerii de lichiditate din piaţă a BNR.

Banca Naţională a atras luni, 23 aprilie, depozite în valoare 18,1 miliarde de lei de la băncile comerciale la o dobândă de 2,25% pe an cu o scadenţă de o săptămână.

Analiştii spun însă că scopul operaţiunilor de retragere de lichiditate ale BNR este tocmai oferirea de predictibilitate dobânzilor din piaţă. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.