Bănci și Asigurări

Iniţiativa de la Viena se va ocupa de creditele neperformante şi cerinţele de capital

Autor: Liviu Chiru

20.03.2011, 23:45 29

Iniţiativa de la Viena - nume preluat de forumul creat în urmăcu doi ani prin semnarea angajamentului între nouă grupurifinanciare internaţionale cu o prezenţă importantă în România, BNR,Ministerul Finanţelor, FMI şi BERD - va crea două grupuri de lucrucare vor analiza problemele puse de creditele neperformante şi deadecvarea fondurilor proprii în raport cu noile cerinţe deprudenţialitate.

Pe formatul iniţial au fost cooptaţi noi membri, astfel că forumula ajuns să aibă acoperire pe mai multe pieţe emergente din regiune,participând atât grupurile financiare implicate, cât şiautorităţile de supraveghere din statele gazdă şi din ţările deorigine.

Membrii angajamentului au avut întâlniri frecvente, iar în aceştidoi ani au fost active două grupuri de lucru, care au analizatproblemele legate de ponderea mare a creditelor în valută îneconomiile emergente şi implicarea băncilor în absorbţia fondurilorstructurale.

"Participanţii au convenit că activitatea celor două grupuri a avutvaloarea adăugată mare şi poate servi ca un model pentru viitor. Înacest context, participanţii au identificat două noi subiecte:impactul anumitor prevederi ale Basel III (un nou acordinternaţional privind cerinţele de capital pentru bănci - n. red.)şi provocările aduse de gestionarea creditelor neperformante",potrivit unui comunicat al BERD.