Bănci și Asigurări

Majorarile de capital mai riguros controlate

03.03.2004, 00:00 10



Diferentele de curs valutar si sumele rezultate din reevaluarea activelor nu vor mai putea fi folosite de banci pentru majorarea capitalului social, potrivit noilor modificari aduse Legii Bancare 58/1998.



Incepand din acest an bancile isi vor putea majora capitalul social numai daca actionarii vor aduce bani cash de acasa, daca se va renunta la o parte din primele de emisiune sau de aport, dar si din dividende si din rezervele constituite din profitul nnet.



Ani de zile principalele surse folosite de bancile romanesti pentru majorarile de capital au fost diferentele de curs valutar si sumele rezultate din reevaluarea activelor, dar treptat oficialii bancii centrale au ajuns la concluzia ca aceste surse nu sunt suficiente pentru a determinat bonitatea unei banci.



Potrivit modificarilor aduse Legii Bancare, care a fost astfel apropiata cat mai mult de cerintele impuse de aderarea la Uniunea Europeana, sucursalele institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze in Romania, isi vor putea majora capitalul din dotare doar daca bancile mame vor aloca noi fonduri cash si din rezervele constituite din profitul net.



Toate bancile din sistemul bancar romanesc vor trebui ca pana la sfarsitul lunii mai sa aiba un capital social minim de 370 miliarde de lei, in timp ce sucursalele bancilor straine au nevoie de un capital de dotare de minim 10 mil. euro. Capital social minim a fost majorat aproape in fiecare an, directia de supraveghere din banca centrala considerand aceasta masura ca pe una de prudentialitate pentru un control mai riguros a soliditatii bancilor.
oana.nuta@zf.ro