Bănci și Asigurări

Plan de afaceri pe trei ani pentru pensiile private

12.09.2006, 18:21 14

Sindicatele, patronatele, ligile sau fundatiile nu vor putea participa in calitate de actionari la ceea ce se estimeaza ca va fi afacerea urmatoarelor decenii in Romania: societatile de administrare a fondurilor de pensii facultative.
Aceasta prevedere este cuprinsa in normele de aplicare a legii pensiilor facultative, publicate recent in Monitorul Oficial.
De asemenea, nu vor putea administra fonduri de pensii societatile inregistrate in state care permit pastrarea anonimatului in ceea ce priveste identitatea actionarilor, adica off-shore-urile.
Capitalul social minim al unei societati de administrare a fondurilor de pensii facultative este de 1,5 milioane de euro. Pentru a putea infiinta o astfel de societate, actionarii trebuie sa depuna la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) un plan de afaceri pentru trei ani. Acest plan trebuie sa cuprinda politica de investitii si planul de finantare a afacerii, inclusiv perioada de recuperare a investitiei. De asemenea, planul de afaceri va cuprinde un studiu al pietei si al factorilor care pot afecta fezabilitatea planului de afaceri.
Pentru a fi autorizat de CSSPP, un fond de pensii facultative trebuie sa fie constituit prin contract de societate civila si sa aiba minimum 100 de participanti, iar denumirea fondului sa nu induca in eroare participantii.
Materialele publicitare in legatura cu un fond de administrare a pensiilor trebuie sa fie avizate de CSSPP inainte de a fi difuzate. Potrivit normelor aprobate de Comisie, aceste materiale trebuie sa cuprinda denumirea fondului de pensii, adresa postala, cea de website sau numarul de telefon si denumirea depozitarului activelor fondului.
In afara de societatile infiintate pentru a adminsitra fonduri de pensii, vor mai putea activa pe aceasta piata societatile de asigurari si cele de administrare a investitiilor.
Potrivit legislatiei, vor putea contribui la fondurile de pensii facultative toti cei care realizeaza venituri din activitati profesionale, in limita a 15% din salariul brut lunar. Astfel, societatile vor administra sute de milioane de euro, bani din care vor plati pensii abia peste 10-20 de ani.