Burse - Fonduri mutuale

Asirom se lupta pentru modificarea actului constitutiv

21.09.2006, 18:48 14

Asirom a formulat recurs la hotararea Tribunalului Bucuresti de a respinge cererea companiei de depunere si publicare in Monitorul Oficial a unei hotarari a actionarilor luata in cadrul AGA de la inceputul lunii august, referitor la modificarea actului constitutiv al societatii, potrivit informatiilor transmise catre RASDAQ. Modificarea actului constitutiv a fost decisa de Interagro, care detine 50% din Asirom si este controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, si Rafinaria Astra Romana, care are peste 8,3% din compania de asigurari. Actionarii minoritari, printre care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si fondurile de investitii QVT Investments si Broadhurst, au contestat aceste modificari. Potrivit acestora, modificarile din actul constitutiv al Asirom incalca legea pietei de capital. Actionarul majoritar al Asirom a decis la inceputul acestui an delistarea companiei de pe RASDAQ, insa procesul este acum suspendat de instanta.