Burse - Fonduri mutuale
Asociaţia Administratorilor de Fonduri protestează: Măsurile economice trebuie să se ia cu consultarea prealabilă a jucătorilor din piaţă
Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF), ai cărei membri administrează active de 41 mld. lei aparţinând a peste 400.000 de investitori, consideră că măsurile de politică economică/fiscală cu impact major în econonomie trebuie să fie parte a unui program care să aibă în vedere dezvoltarea pe termen lung a economiei, să fie adoptate într-un mod predictibil cu consultarea prealabilă a principalilor jucători din piaţă. “În cei peste nouă ani de funcţionare fondurile de pensii private obligatorii au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea pieţei de capital autohtone şi la susţinerea economiei româneşti, având potenţialul de a produce aceleaşi efecte pozitive şi în viitor odată cu creşterea activelor lor”, menţionează Asociaţia.
-
Bursă. 10 ani de la listarea Electrica: unde sunt cele 440 mil. euro obţinute din vânzarea a 51% din acţiuni şi ce urmează?
-
Cei mai mari cinci cultivatori de cereale după cifra de afaceri au rulat 3,5 mld. lei în 2023
-
Creditorii comerciali au mai multă încredere în companii decât cei bancari. De ce?
-
Bursă. BERD a vândut acţiuni Banca Transilvania de 410 mil. lei într-o tranzacţie fulger intermediată de Citi şi Wood
-
Agroland, activ în agricultură, industria alimentară şi retail, a investit 200.000 de euro în fabrica de la Caransebeş pentru a trece de la producţia de furaje convenţionale la cele bio
-
ZF Investiţi în România! Raluca Dorobanţu, Chairry: Produsele româneşti de mobilier au potenţial, diversitatea este mai mare şi există mai multă atenţie la design şi la materialele folosite
-
Gen Z Finance. ABC-ul investiţiei la Bursa de Valori Episodul 1: Care sunt primii paşi ca să devii acţionar la OMV Petrom, Hidroelectrica, Banca Transilvania şi de câţi bani ai nevoie
-
Interviu ZF. Aurelia Leoveanu, CFO la Renault: Dacia a intrat şi în mintea germanilor. Avem o cotă de piaţă în creştere şi cu siguranţă va mai creşte
-
Cât mai costă un adolescent?
-
ZF/ Scandia Food Cum creştem industria alimentară românească. Motorul alimentar „de la furcă la furculiţă“ începe să funcţioneze şi se vede în meniul restaurantelor, dar accelerarea poate să vină doar dintr-o mai bună promovare şi constanţă a produselor româneşti
-
ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum a ajuns o mică agenţie, care a pornit la drum cu un singur om, să mobileze astăzi cele mai mari hoteluri din România?
-
Iaşi te inspiră!, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Adrian Covasnianu, asociaţia Moldova vrea Autostradă: Dacă se dezvoltă infrastructura, Iaşiul are potenţial să devină unul dintre cele mai puternice trei oraşe din România, dincolo de Bucureşti
-
De ce a rămas aeroportul Otopeni în urmă cu investiţiile necesare faţă de traficul de călători tot mai mare? În timp ce Orban anunţă investiţii de 1 mld. euro în aeroportul din Budapesta, la Bucureşti este o tăcere totală
-
Ce învaţă românii după ce termină şcoala: cursurile de formare profesională, alegerea principală
-
Afaceri de la Zero. De la un proiect din liceu, la un mic business de familie cu săpunuri handmade, care au ajuns până în Islanda. Care este povestea Marilyn Soap?
-
ZF Cybersecurity Trends 2024. Protecţia datelor în era AI. Laurenţiu Popescu, security product manager, Orange Business: Nu mai putem folosi tehnicile vechi de protecţie împotriva atacurilor cibernetice. Lucrurile s-au schimbat dramatic
-
Alior Bank a confirmat retragerea din România: Vânzarea portofoliului de credite performante reprezintă „următoarea etapă în procesul de reducere treptată a operaţiunilor băncii din România“
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Bursele, cu ochii pe dobânzi şi mediul politic. Bogdan Maioreanu, eToro: Am văzut imediat o reacţie după reducerea realizată de BCE. Pe de altă parte, pieţelor nu le place incertitudinea
-
Ce afaceri fac curierii? Cele mai mari zece companii de servicii poştale şi de curierat au adunat afaceri de 5,6 miliarde lei în 2023. Jucătorii din clasament aveau la sfârşitul anului trecut aproape 34.000 de angajaţi, dintre care aproape 60% erau angajaţi ai Poştei Române