Burse - Fonduri mutuale

Căruntu, BCR: Există loc pentru o creştere generalizată a Bursei

Căruntu, BCR: În luna mai există loc pentru o creştere generalizată a Bursei

Autor: Monica Juganaru

01.05.2011, 23:47 1010

Analiştii anticipează o revenire a Bursei în luna mai dupăscăderile uşoare care au ca­racterizat luna ce toc­mai s-aîncheiat. BET-FI a pierdut în aprilie 5,4%, iar indicele BET s-acorectat cu 0,6% în acelaşi interval.

Şeful Departamentului de Cerce­tare Pieţe de Capital al BCR,Mihai Iulian Căruntu, consideră că există în continuare loc decreşteri la BVB.

"Bursa de la Bucureşti pare relativ corect evaluată în prezent,dacă ne uităm la profiturile companiilor pe 2010, iar vestea bunăeste că pe titlurile cele mai lichide sunt aşteptări optimiste înprivinţa rezultatelor ce vor fi obţinute în 2011. Din punctul devedere strict al condiţiilor interne şi făcând abstracţie demişcările de pe pieţele mature, în luna mai există loc de creşteregeneralizată a pieţei şi mai ales a unor titluri emise de companiila care sunt aşteptări să performeze foarte bine în 2011 dinpunctul de vedere al rezultatelor financiare", a declaratCăruntu.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis sesiunea de vineri înscădere cu 0,84%, pe un rulaj în creştere, de 53,35 milioane lei(5,3 milioane de euro), cel mai mare din ultima lună, acoperit înproporţie de 83% de transferurile cu acţiunile FonduluiProprietatea (FP).

Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece titluri, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în coborâre medie de0,95%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţiaacţiunilor SIF şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzutcu 1,03%.

"În cazul SIF-urilor apare nece­si­ta­tea ca ele să îşi explicemult mai detaliat politicile de investiţii şi de administrare. Deasemenea, tema fundamentală de discuţie la SIF-uri estecontradicţia între o politică agresivă de distribuţie în proporţiisemnificative a profiturilor ca dividende, ceea ce se întâmplă în2011, în condiţiile în care profiturile sunt alimentate de cedăridin participaţiile strategice la BRD, aşa cum a fost cazul pentrutrei SIF-uri în 2010. O astfel de politică pe termen mediu şi lungnu ar fi sustenabilă pentru că ar duce la o diluare ireversibilă avalorii colecţiilor de active ale SIF-urilor, ceea ce ar limitaavansul VAN şi, deci, al capitalizării SIF-urilor", a mai spusCăruntu.

Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni, de 53,35 milioane delei (13,09 milioane de euro), se situează la cel mai ridicat niveldin ultima lună şi cu mult mai mare faţă de rulajul de joi, de 4,9milioane de lei (1,2 milioane de euro).


Jucătorii au tranzacţionat în special acţiuni FP, de 41,07 milioanede lei, iar ultimul transfer a fost încheiat la 0,5605 lei, cu 3,2%sub referinţă.

Începând de luni, se va relua conversia titlurilor dedespăgubiri în acţiuni Fondul Proprietatea, la un preţ de 0,6176lei/acţiune, faţă de 1 leu/ac­ţiune înainte de listare, astfel căbrokerii se aşteaptă ca acţiunile Fondului să se corecteze dincauza presiunii la vânzare.

Al doilea rulaj din piaţa principală, de 2,7 milioane de lei, afost înregistrat de acţiunile BRD, care au închis sesiunea la unpreţ de 15 lei, cu 0,66% sub referinţă.

Rulaje mai mari de un milion de lei au mai înregistrat titlurileSIF Banat-Crişana (SIF1) - 1,3 milioane de lei, SIF Muntenia (SIF4)- 1,2 milioane de lei şi SIF Transilvania - un milion de lei.