Burse - Fonduri mutuale

Familia Timofte a plătit 6,5 mil. € pentru a răscumpăra controlul Transilvania Construcţii

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Stefan Musgociu

17.11.2013, 14:16 915

Andrei Iancu Timofte, directorul general al Transilvania Construcţii din Cluj (COTR), şi fiul lui Mircea Timofte, preşedintele consiliului de ad­mi­nistraţie, au cumpărat pachetul de 50% din ac­ţiu­nile societăţii de construcţii de la SIF Banat-Cri­şana (SIF1), după ce în luna august mama sa, Ga­briela Timofte, a vândut SIF-ului 29% din acţiuni.

Andrei Iancu Timofte a cumpărat joi 49,62% din acţiunile Transilvania Construcţii prin inter­me­diul firmei Parc Logistic Transilvania, pachet pen­tru care a plătit 29,1 mil. lei (6,5 mil. euro).

Prin această tranzacţie, familia Timofte a ajuns din nou să deţină pachetul majoritar de acţiuni. Andrei Iancu Timofte şi tatăl său, Mircea Timofte, deţin aproximativ 80% din acţiunile Transilvania Con­strucţii, care este una dintre cele mai impor­tan­te companii de construcţii din Transilvania. Prin­tre proiectele în care societatea a fost im­plicată se număr construcţia celor două stadioane din Cluj-Napoca.

Andrei Iancu Timofte a cumpărat pachetul de 49,62% din acţiuni printr-un deal, la preţul de 62 lei/acţiune, reiese dintr-o notificare transmisă, vineri, bursei de SSIF Broker (BRK), firma prin care a fost realizată achiziţia. Transferul a fost reali­zat la un preţ cu 10% mai mare faţă de cotaţia înre­gistrată miercuri şi cu 24% peste cea din august (50 lei/acţiune), când SIF Banat-Crişana a cum­părat 29,22% din ac­ţiu­nile Transilvania Con­strucţii de la Gabriela Ti­mof­te, soţia preşedintelui CA, Mircea Timofte. Po­trivit presei locale, Ga­brie­la Timofte a vândut ac­ţiunile fără să discute în prea­labil cu soţul său. Ea a încasat 13,8 mil. lei (3,1 mil. euro) pentru acţiuni.

După tranzacţie, SIF Banat-Crişana a ajuns să con­troleze aproape 50% din companie, iar apoi a con­vocat AGA pentru a schimba consiliul de ad­ministraţie. După primele nouă luni afacerile Transilvania Con­strucţii s-au redus cu 14%, la 22,8 mil. lei (5,1 mil. euro), însă profitul societăţii s-a majorat cu 48%, ajungând la 1,65 mil. lei (371.000 de euro). Pro­fitul operaţional al companiei s-a diminuat în ace­laşi interval cu 11%, la 3,3 mil. lei, însă firma a înre­gistrat pierderi de două ori mai mici din activi­tatea financiară, la 1,2 mil. lei, fapt ce i-a permis să-şi majoreze profitul net.

În şedinţa bursieră de vineri, acţiunile Transil­vania Construcţii au crescut cu 0,51%, la 59,3 lei, preţ la care firma este evaluată la 56 mil. lei (12,6 mil. euro).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.11.2013