Burse - Fonduri mutuale

Investitorii migrează de pe alte acţiuni pe Fondul Proprietatea

Investitorii migrează de pe alte acţiuni pe Fondul Proprietatea

Autor: Monica Juganaru

05.03.2012, 00:05 1156

Bursa de la Bucureşti a închis în urcare cu 0,8%, într-o piaţă în care unii jucători au ales să-şi marcheze profitul pe acţiunile Fondului Proprietatea (FP), după ce cotaţia acestora a atins vineri cel mai ridicat nivel pentru ultimele 11 luni - 0,614 lei/acţiune.

"Interesul investitorilor pentru piaţa locală începe să fie din ce în ce mai accentuat, iar acest lucru se vede în piaţă prin decuplarea evoluţiei titlurilor noastre faţă de mişcările pieţelor internaţionale. Acest lucru este normal, mai ales când vedem că sunt titluri foarte atractive, cum ar fi cazul Fondului Proprietatea sau cel al OMV Petrom, acţiuni care au avut o creştere spectaculoasă în ultimele şedinţe şi cu siguranţă sunt în vizorul tuturor investitorilor", a declarat Mihai Mureşian, directorul de tran­zacţionare al Intercapital Invest.

El crede că interesul pentru aceste titluri se poate explica prin migrarea investitorilor de pe alte acţiuni, dar şi pe fondul creşterii puternice a volatilităţii, odată ce au fost atinse anumite bariere de preţ.

"Este posibil ca aceasta să fie cauza pentru care, de exemplu, SIF-urile au intrat în dizgraţie şi nu mai prezintă un interes atât de mare, iar în unele cazuri ele se corectează mai puternic faţă de restul acţiunilor. Un alt efect al acestor mişcări ale preţurilor este şi intrarea la tran­zacţionare a investitorilor mari, în piaţă executându-se din ce în ce mai multe deal-uri, semn că aceştia tranzacţionează pachete importante pentru a-şi reechilibra portofoliile la condiţiile actuale ale pieţei", a spus Mureşian.

Directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest nu exclude posibilitatea ca în perioada următoare preţurile să intre într-o zonă foarte volatilă, chiar dacă trendul general va fi în continuare de creştere, întrucât preţurile au urcat atât de puternic, ceea ce îi face pe unii investitori să devină mai tentaţi să marcheze profiturile obţinute până în prezent.

Majoritatea acţiunilor au deschis ziua la preţuri uşor mai mari, iar atenţia investitorilor a continuat să fie axată pe acţiunile Fondului Pro­prie­tatea în prima parte a sesiunii.

Ulterior, preţul a început să scadă, până la un minim de 0,5935 lei, respectiv cu 1,3 procente sub referinţă. Cotaţia a revenit însă pe creştere şi a închis la 0,605 lei, cu 0,58 procente peste nivelul de joi.

Operaţiunile au cumulat 24,23 milioane lei. Pe piaţa principală acţiunile BRD au închis în stagnare, pe un rulaj de 792.000 lei.

Top câştigători şi perdanţi la bursă

O creştere semnificativă, de 2,41%, au consemnat acţiunile OMV Petrom (SNP), ultimul transfer fiind încheiat la 0,425 lei pe unitate, iar rulajul total a fost de 1,79 milioane lei. Cotaţia a atins vineri un maxim de 0,432 lei, reprezentând cel mai ridicat nivel din 5 mai 2011, când acţiunea a fost cotată la 0,4389 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a închis în creştere cu 0,7%, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,14% peste închiderea şedinţei precedente.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,29%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, se situa cu 0,39% peste nivelul de joi. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Pro­prietatea.

Pe piaţa Rasdaq jucătorii au transferat acţiuni de 1,05 milioane lei, sub lichiditatea de 1,4 milioane lei de joi.

Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 45% de transferuri cu acţiunile Napochim (NACH), de 465.000 de lei. Titlurile au crescut cu 2,79%, la 0,1104 lei.



Evenimente importante săptămâna trecută

  • Firma de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a raportat anul trecut un profit brut preliminar de 41,4 mil. lei (9,8 mil. euro), de 22 ori mai mare faţă de câştigul din 2010.

  • Goldman Sachs şi Citibank, două dintre cele mai mari şi reputate bănci de investiţii la nivel mondial, s-au înscris în competiţia pentru intermedierea listării Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie din portofoliul statului.

  • Grupul BCR a raportat anul trecut o scădere cu 85% a profitului net, la 71 mil. lei (16,7 mil. euro), din cauza creşterii cheltuielilor cu provizioanele de risc şi a veniturilor mai mici din dobânzi.

Evenimente de urmărit săptămâna aceasta

  • Evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) care s-au apreciat cu 7% săptămâna trecută şi au spart pentru prima dată pragul de 0,6 lei/unitate, fiind cotate ultima dată la 0,605 lei/acţiune.

  • SIF Oltenia (SIF5) ar putea anunţa săptămâna aceasta dividendul ce urmează să fie distribuit acţionarilor în acest an. La o rată de distribuţie de 90%, valoarea dividendelor din acest an s-ar ridica la circa 75 mil. lei.

  • Acţiunile Broker Cluj (BRK) care a anunţat după închiderea şedinţei de vineri că a depus la CNVM un prospect de bază pentru a emite produse structurate pe bursă având la bază mărfuri, acţiuni, indici, valute, titluri de stat sau fonduri.