Victor Grigorescu (stg.), ministrul energiei, şi Marius Bostan, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, au fost numiţi la mijlocul lunii noiembrie
Investitorii speră ca anul viitor statul să reia privatizările şi să aducă pe bursă noi „perle“ din portofoliu, după ce 2015 a trecut fără nicio listare.
Victor Grigorescu, noul ministru al energiei, spune pentru ZF că urmăreşte întărirea rolului de acţionar al statului şi dă de înţeles că, în afară de Hidroelectrica, ministerul nu e pregătit să mai cedeze din „avere“ investitorilor privaţi, ci dimpotrivă. Ministerul Energiei are cel mai valoros portofoliu de companii, perlele deja listate fiind participaţia de 20% la
Petrom, 70% din
Romgaz şi circa 49% din
Electrica.
„Ne preocupă consolidarea rolului de acţionar activ al statului, iar listarea unor noi pachete de acţiuni trebuie să aibă în vedere acest obiectiv“, a afirmat ministrul, la solicitarea ZF.