Burse - Fonduri mutuale

Raportul de tara nu va aduce schimbari pe Bursa, spune un broker

13.09.2006, 19:14 19

Bursa a continuat sa scada usor pe o lichiditate destul de redusa pentru aceasta perioada a anului. Unii brokeri nu se asteapta ca lichiditatea sa se imbunatateasca in viitorul apropiat, in principal ca urmare a conditiilor legislative mai restricitive de pe piata decat anul trecut si a faptului ca piata a ajuns la cotatii destul de ridicate, care nu le fac atractive pentru investitorii straini.
"Cred ca pe termen scurt cotatiile principalelor titluri de pe piata vor fluctua usor in preajma actualelor niveluri. Cel mai probabil, raportul de tara nu va aduce schimbari importante in piata, pentru ca multi investitori au incluse in actualele niveluri de pret asteptarile cu privire la acest raport", spune Laurentiu Floroiu, directorul de tranzactionare la EFG EuroBank Securities.
"Cred ca piata va continua sa inregistreze rulaje medii zilnice de circa 6-7 milioane de euro pana la sfarsitul anului, daca legislatia de pe piata de capital ramane in forma actuala si nu se vor lista companii importante pe Bursa cu free-float mai mare de 10%. Rulaje mai mari am putea sa vedem de-abia din primul trimestru al anului viitor", considera Floroiu.
Cele mai multe dintre titlurile lichide de pe piata au inregistrat scaderi usoare, indicele BET pierzand 0,35%. SIF-urile au inregistrat scaderi in medie de 0,22%.
In fruntea topului celor mai tranzactionate actiuni la Bursa s-au aflat titlurile SIF Oltenia, care au pierdut 0,4% pe un rulaj de 1,25 milioane de euro (4,4 milioane de lei).
"Principalele cotatii de pe piata au ajuns la niste niveluri care le fac neatractive pentru investitorii straini, acestia putand achizitiona titluri ale companiilor din alte tari la PER-uri (n.red. - pret raportat la profit pe actiune) cu mult sub cele de pe piata noastra, chiar si in conditiile in care companiile romanesti au rezultate mai bune", spune Floroiu.

Actiunile SIF Oltenia au pierdut aproape 0,4%, acestea fiind cele mai tranzactionate din piata, cu un rulaj de 1,25 mil. euro
(4,4 mil. lei). "Analiza tehnica arata ca SIF-urile vor evolua pe un trend usor descendent, dupa ce indicele BET-FI nu a reusit saptamana trecuta sa depaseasca pragul de rezistenta de 48.000 de puncte. Cred ca acestea se vor corecta pana la o valoare a indicelui de 45.500 de puncte", spune Laurentiu Floroiu, director de tranzactionare la EFG EuroBank Securities.

Titlurile Transelectrica au inchis in scadere cu aproape 0,4%, tranzactiile cu aceste titluri insumand 0,4 mil. euro (1,4 mil. lei). "Pana acum s-au tranzactionat circa 36% din free-floatul companiei, iar cea mai mare parte a acestor titluri nu vor mai intra in piata pe termen scurt, pentru ca vor ingheta in portofoliile investitorilor institutionali. In aceste conditii, ma astept ca volumele zilnice ale Transelectrica sa scada la circa 10-20.000 de actiuni", considera Laurentiu Floroiu.

Aciunile Biofarm au pierdut 0,9%, pe un rulaj de circa 60.000 euro (0,2 mil. lei). "Ma astept ca ratele de crestere a profitului si cifrei de afaceri ale companiilor farmaceutice din primele sase luni sa se pastreze pana la sfarsitul anului. In eventualitatea unei preluari a pachetului majoritar la Biofarm, nu cred ca negocierea acestuia se va face la preturi semnificativ mai mari decat valoarea de piata curenta a companiei", spune Laurentiu Floroiu.

Titlurile Carbid-Fox Tarnaveni au sarit cu 7% ieri, pe fondul unor transferuri foarte reduse, de circa 4.600 de euro (16.400 de lei). Consiliul de administratie al companiei si-a aratat intentia de a realiza un proiect de reorganizare a activitatii societatii, care ar putea include reducerea numarului de salariati, inchirierea sau vanzarea de active, respectiv reducerea cheltuielilor prin externalizarea unor activitati. Titlurile Carbid-Fox au inchis la 0,0321 lei/actiune.

Actiunile companiei hoteliere Intercontinental au inregistrat ieri un avans de aproape 7%, continuand evolutia buna din ultimele doua saptamani, interval in care s-au apreciat cu circa 24%. Aceste titluri au facut obiectul unor tranzactii in valoare de aproximativ 41.000 de euro (0,14 milioane de lei). De la inceputul anului, titlurile Intercontinental au castigat 94%. Ultima tranzactie cu aceste actiuni s-a realizat la un pret de 0,155 lei/actiune.