Burse - Fonduri mutuale

Simerom Sibiu va intra pe piata imobiliara cu un teren de 4 hectare

14.12.2007, 19:51 74

Producatorul de utilaje pentru prelucrarea metalelor Simerom Sibiu (SIEM) va intra pe piata imobiliara si va constitui, in vederea dezvoltarii de proiecte, una sau mai multe firme cu raspundere limitata, aportul la capitalul social fiind un teren in suprafata de 40.000 metri patrati si cladirile aferente. Actionarii Simerom au aprobat, miercuri 12 decembrie, programul de restructurare a activitatii pentru initierea progamului investitional imobiliar, se arata in raportul companiei transmis joi pietei RASDAQ. Compania se va asocia cu firma Tilpa Investment Limited pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare. De asemenea, Simerom va acorda acestei companii 50% din partile sociale ale firmelor pe care urmeaza sa le infiinteze pentru activitatea imobiliara, pentru plata unui imprumut contractat anterior. Simerom va contracta noi imprumuturi, pana la un plafon maxim de 15 milioane de euro, care vor fi garantate cu parti din patrimoniu.