Clădirea Green Court dezvoltată de grupul Skanska are o suprafaţă închiriabilă de 19.500 mp, 70% din spaţii fiind închiriate de Orange
Operatorul de telefonie mobilă Orange România, cu venituri anuale de aproape un miliard de euro pe piaţa locală, a finalizat la sfârşitul anului trecut procesul de mutare a 1.630 de angajaţi în cadrul proiectului de birouri Green Court din Bucureşti, mişcare ce a implicat o investiţie de aproximativ trei milioane de euro pentru consolidarea tehnică şi amenajarea noilor spaţii, potrivit estimărilor ZF.
Orange şi-a păstrat sediul central, cu circa 600 de angajaţi, în clădirea Europe House din Piaţa Victoriei, dar operaţiunile derulate în trei clădiri din proiectul IRIDE din Pipera, precum şi cele din sediul Pasteur de pe Calea Giuleşti au fost transferate în Green Court, un proiect nou, dezvoltat de grupul Skanska.
Mutarea a implicat angajaţii din departamentele de servicii cu clienţii, tehnologie, vânzări, B2B (business to business), precum şi echipa de 500 de oameni din cadrul Orange Services, centrul local care furnizează servicii pentru alte subsidiare ale grupului francez.
„Prin mutarea în noul sediu am obţinut o reducere a costurilor de 8%, în special datorită consumului mai redus de energie, dar şi datorită costurilor cu mentenanţa şi proprietatea (chiria – n.red.)“, a declarat Diego Martinez Lopez, CFO-ul Orange.