Business Hi-Tech

Ericsson trece la angajari pentru ca piata telecom e in crestere

19.05.2004, 00:00 63



Interviu in exclusivitate cu Janos Fugedi, country manager la Ericsson Telecommunications Romania





Ericsson Telecommunications Romania are de la inceputul acestui an un nou sef. Janos Fugedi l-a inlocuit, de la 1 ianuarie 2004, pe Thomas Lundin cel care a stat la carma companiei aproximativ opt ani. Fugedi are cateva obiective importante pentru Ericsson Telecommunications Romania. Printre ele: sa mareasca echipa si sa atace noi segmente de piata.



Recesiunea mondiala in domeniul comunicatiilor s-a sfarsit. Cel putin asa arata rezultatele financiare ale marilor operatori dar si ale producatorilor de echipamente. Printre cei care au resimtit revigorarea investitiilor in infrastructurile de comunicatii se afla si Ericsson.



"In general, nu comentam cifrele locale. In schimb, situatia internationala in domeniul telecom se imbunatateste iar tendinta se resimte si in Romania. Marii operatori de talie mondiala incep sa investeasca tot mai mult in infrastructura ceea ce nu poate fi decat o veste buna. In acelasi timp insa vor sa scape de datoriile pe care le-au acumulat in ultimii ani inainte sa inceapa sa investeasca masiv", crede Janos Fugedi.



La nivel mondial, vanzarile Ericsson crescusera in primul trimestru al acestui an cu 9% fata de perioada similara din 2003, ajungand la 28,1 miliarde de coroane suedeze (aproximativ 3,65 miliarde de dolari). In aceeasi perioada, compania a inregistrat un profit net de trei miliarde de coroane (aproximativ 390 mil. $) desi in urma cu un an avea pierderi de 4,3 miliarde coroane suedeze.



Politica de grup nu permite dezvaluirea rezultatelor inregistrate in tarile in care activeaza dar Janos Fugedi crede ca, in acest an, cifra de afaceri a Ericsson Telecommunications Romania se va dubla. "Totul depinde insa de proiectele pe care le vom avea in acest an. Sunt sigur insa ca ne vom imbunatati cifrele", a precizat oficialul.



Activitatea Ericsson nu va fi afectata de faptul ca 2004 este un an electoral. "Proiectele noastre se desfasoara la marii operatori locali care sunt, in general detinuti de companii straine cum ar fi grupul OTE (RomTelecom), Vodafone si TIW (Connex), Inquam (Zapp). Ei nu sunt influentati de politica. Nu vad nici o legatura intre alegerile din acest an si evolutia companiei Ericsson Telecommunications Romania", spune Fugedi.



Compania are proiecte mari cu mai toti operatorii de prima mana din Romania dar este deschisa in acelasi timp incheierii de contracte cu firmele nou aparute pe piata comunicatiilor dupa liberalizare.





Cota de piata mai mare decat in afara



Chiar in momentul in care a preluat conducerea companiei Ericsson Telecommunications Romania, Fugedi a constatat ca firma are o cota pe piata echipamentelor de comunicatii mai mare decat la nivel mondial: 40% pe telefonia fixa si peste 50% pe telefonia mobila. "Nu stiam ca suntem atat de puternici aici si nici ca aveam contracte cu cei mai mari jucatori", isi aminteste Fugedi.



Unii dintre ei insa, cum este RomTelecom si Cosmorom, nu prea au investit in ultimii ani. Ca urmare, cand marii operatorii nu investesc, producatorii de echipamente trebuie sa se orienteze si catre alti potentiali clienti dar si catre alte segmente de piata.



"Unii dintre acesti clienti, cum sunt Atlas Telecom si Astral Telecom, fac parte din seria de noi operatori care au fost foarte activi pe piata dupa liberalizare", precizeaza Fugedi.



Noul sef de la Ericsson Telecommunications Romania intrezareste si alte oportunitati de afaceri. "Sunt cativa operatori cu mare potential dar deocamdata sunt ca niste frumoase adormite. Ma astept totusi ca, dintre toti cei care au primit licente, sa vina unii cu oferte foarte serioase", afirma Janos Fugedi.





Mutarile importante inca nu au avut loc



Oportunitatile cresc cu atat mai mult cu cat, deocamdata, nici unul dintre operatorii de pe piata nu ameninta serios pozitia RomTelecom.



"Nu am vazut inca in actiune elefantii mari cum ar fi Postelecom, compania de comunicatii a CFR sau cea a companiei de electricitate, si ma astept ca acestea sa devina in viitorul apropiat tot mai active. Acestia sunt marii competitori pentru RomTelecom", apreciaza Fugedi.



In acelasi timp insa, operatorii mai mici fura de la RomTelecom cote pe pietele de nisa. Fapt care nu poate decat sa impulsioneze RomTelecom sa isi imbunatateasca serviciile si oferta, daca nu vrea sa piarda afaceri foarte profitabile, spune seful de la Ericsson.



"Cred ca in 12 luni vom vedea mai multa competitie la adresa RomTelecom", puncteaza Janos Fugedi.





Urmeaza angajarile



Dezvoltarea pietei de comunicatii, mai ales dupa terminarea recesiunii la nivel mondial, se va manifesta si in Romania. Ca atare, liderul in industria echipamentelor pentru retele trebuie sa fie pe deplin pregatit.



Inclusiv cu o echipa foarte puternica si mai mare. De altfel, angajarea unor noi specialisti a fost si prima decizie pe care Fugedi a luat-o cand a venit in Romania.



"Cred ca vom angaja in acest an cel putin 10-15 oameni noi. Si e doar inceputul", spune oficialul.





Concentrare pe servicii si enterprise



Ericsson are o pozitie puternica atat in sectorul telefoniei mobile cat si in cel al comunicatiilor prin fibra optica dar sunt zone pe care nu le "acopera". Acestea sunt si cele catre care noul director de la Ericsson telecommunications Romania vrea sa orienteze firma.



"Vreau sa exploram acele zone in care pana acum nu am fost atat de activi. In zona serviciilor, spre exemplu, operatorii cu retele foarte complexe au nevoie tot mai mult de ajutor. Noile tehnologii sunt foarte complicate iar ei trebuie, de fapt, sa se concentrexe pe business-ul de baza. Putem sa-i ajutam cu problemele tehnice pe care le pot intampina clientii lor pentru ca noi ne pricepem mai bine sa punem in functiune si sa mentinem reteaua", explica Fugedi.
iuliana.cerchez@zf.ro