Business Hi-Tech

Grupul Vodafone a ajuns la 200 de milioane de clienti

02.02.2007, 19:12 13

Numarul de clienti ai grupului Vodafone, cel mai mare operator de telefonie mobila din lume, a crescut cu 3,7% in al treilea trimestru fiscal, iar compania a anuntat ca nu va plati un pret prea mare pentru operatorul indian Hutchinson Essar, scrie Bloomberg. Vodafone a inregistrat 7,02 milioane de clienti noi in T3. Compania a anuntat ieri ca are 200 de milioane de abonati, in comparatie cu cifra de 191,6 milioane comunicata la sfarsitul lunii septembrie 2006. Excluzand achizitiile, veniturile Vodafone au crescut cu 6,1% in T3, in timp ce veniturile diviziei de service au inregistrat o crestere de 4,8%. Directorul executiv Arun Sarin a anuntat ca Vodafone va face o oferta pentru Hutchinson Essar in viitorul apropiat. Prin aceasta, Vodafone ar putea avea acces la piata cu cel mai rapid ritm de dezvoltare din lume. Cresterea companiei pe pietele wireless din Europa a fost incetinita, in mare parte datorita faptului ca majoritatea consumatorilor detin deja cel putin un telefon mobil. In Romania, Vodafone a raportat pentru sfarsitul lui 2006 7,717 milioane de clienti. Numarul de clienti 3G ai Vodafone Romania a crescut pana la 298.000, la finele lunii decembrie 2006, din care un sfert sunt utilizatori ai serviciului 3G broadband, bazat pe tehnologia HSDPA. Venitul mediu lunar pe utilizator (ARPU) a fost de 15,6 dolari in perioada octombrie-decembrie.