Business Hi-Tech

IBM cumpara Ascential Software pentru 1,1 mld. dolari

16.03.2005, 00:00 20


Gigantul american International Business Machines (IBM) va cumpara pentru 1,1 miliarde de dolari (820 mil. euro) compania Ascential Software, pentru a-si consolida pozitia in domeniul serviciilor de management centralizat al informatiei, relateaza presa internationala.


Pretul reprezinta echivalentul a 18,5 dolari pentru o actiune Ascential, cu 18% peste valoarea de piata la inchiderea sedintei bursiere de vineri. Ascential ofera sisteme informationale care ajuta clientii sa-si integreze datele din activitati diverse.


Oficialii IBM au spus ca fuziunea va consolida divizia de integrare a informatiei, care in 2004 a obtinut o crestere de cateva ori a rezultatelor. Achizitia ar putea fi finalizata in al doilea trimestru, dupa ce primeste aprobarea din partea actionarilor Ascential si a autoritatilor de reglementare.


"Integrarea informatiei este un domeniu important al strategiei noastre de satisfacere a clientilor - companii, care cheltuiesc sume semnificative pentru programe software menite sa le permita o analiza rapida, consolidarea si prezentarea clara a datelor din afacerile derulate", a declarat un director al IBM.


In anul trecut, Ascential a crescut intr-un ritm alert, profitul urcand cu 46%, pana la 271,9 milioane de dolari (219,2 mil. euro, la cursul mediu din 2004), sustinut de peste 3.000 de clienti si parteneri de afaceri.


Dupa finalizarea fuziunii, activitatile Ascential vor fi integrate sub forma unui departament in cadrul diviziei IBM de software pentru afaceri.