Business Hi-Tech

Rivalii liderului Apple vor sa dea si mai tare muzica digitala

14.10.2004, 00:00 11

Atunci cand, in urma cu mai putin de o luna, compania britanica Virgin Digital si-a anuntat intrarea pe piata magazinelor online de muzica, criticii au atras atentia ca este prea tarziu pentru a-l mai ajunge pe gigantul Apple. Totusi, optimismul de atunci al celor de la Virgin s-a concretizat saptamana aceasta intr-un player digital nou-nout, gata sa se bata cu iPod-ul celor de la Apple.
Virgin nu este singura companie care ravneste la ?tronul" liderului de piata, Apple. Si producatorul japonez de electronice Olympus a anuntat saptamana trecuta ca este gata sa lanseze doua modele de player digital, unul cu hard disc de 20 GB care poate stoca in jur de 5.000 de melodii, iar celalalt cu spatiu de stocare de 5 GB, in care pot fi salvate aproximativ 1.200 de melodii.
Noul player produs de divizia de electronice a Virgin are, ca si produsul Olympus, un hard disc de 5 GB. Acestea sunt primele provocari directe pe care Apple le primeste pe segmentul de piata al modelului iPod mini (care are o capacitate de 4 GB), spun specialistii. Virgin tinteste piata consumatorilor care vor sa aiba ?la purtator" in jur de 1.000 de melodii si nu au nevoie de imensa capacitate de stocare de 20 GB (sau mai mult) oferita de modelele mai scumpe de la Apple, Sony, Samsung si altii, comenteaza presa internationala.
Playerul de la Virgin va costa aproximativ 249 $ si va fi disponibil pe piata spre sfarsitul lunii octombrie. iPod mini are aproximativ acelasi pret, insa faptul ca are un hard disc putin mai mic ar putea sa favorizeze playerul Virgin, spun surse din piata.



Virgin vs. Apple
"Nimeni nu are un brand la fel de cunoscut in industria muzicala precum Apple si Virgin", spune Greg Woock, director executiv al diviziei Virgin Electronics. "Apple este lider, intr-adevar, dar cota de piata pe care o are astazi nu va dura la nesfarsit", sustine oficialul companiei Virgin, care pare a fi sustinut in practica de o serie de argumente tehnice. Spre exemplu, pe langa faptul ca noul player poate stoca cu 20% mai multe melodii decat iPod mini, produsul companiei Virgin cantareste mai putin decat playerul Apple (87, fata de 102 grame). Spre deosebire de iPod mini, playerul de la Virgin are incorporat si un radio FM si poate sa cante melodii in format MP3 sau WMA care au fost descarcate si de pe alte magazine online decat de pe cel al producatorului (in comparatie, playerul iPod nu accepta decat melodii descarcate de pe magazinul virtual iTunes al Apple).
In afara de datele strict tehnice, Virgin incearca sa-si faca un culoar favorabil in piata si prin intermediul unei strategii noi: compania britanica pune accentul pe serviciul de abonamente, in loc sa vanda doar melodii la bucata, asa cum face Apple (la pretul de 99 de centi pe melodie), comenteaza The New York Times. Virgin vrea sa ii convinga pe amatorii de muzica digitala ca merita sa plateasca 7,99 dolari pe luna pentru a asculta un numar nelimitat de melodii din colectia sa de peste 1 milion de bucati. Oferta Virgin este cu 2 dolari mai ieftina decat cele similare ale companiilor RealNetworks si Napster, scrie CNET News. Pentru clientii care nu vor sa renunte la achizitionarea melodiilor la bucata, Virgin are o oferta identica cu cea a Apple: 99 de centi melodia.



Mos Craciun vine cu un iPod mai tare
Pe o piata atat de efervescenta, in care au intrat de curand giganti precum Microsoft si Yahoo, liderul Apple nu are cum sa stea cu mainile in san. Surse din apropierea companiei au dezvaluit ca producatorul de electronice lucreaza in secret la un nou model de iPod ce va avea o capacitate de stocare - record de 60 GB (cel mai mare model are acum 40 GB) si un ecran color pe care vor putea fi afisate fotografii, prin intermediul conectarii cu software-ul iPhoto al Apple.
Pe cateva site-uri care monitorizeaza indeaproape activitatea Apple au aparut informatii conform carora noul iPod va fi anuntat in cel mult doua luni, pentru a nu rata perioada profitabila a sarbatorilor de iarna. Spre exemplu, site-ul ThinkSecret citeaza "surse extrem de credibile" care afirma ca noul player al Apple va costa in jur de 500 $, cu 100 $ mai mult decat modelul de 40 GB. Apple nu a facut deocamdata nici un comentariu oficial pe tema lansarii noului aparat.
De la introducerea pe piata a playerelor iPod, in octombrie 2001, Apple a vandut peste 4 milioane de unitati, cu o capacitate de stocare intre 1.000 si 10.000 de melodii digitale. In ultimul trimestru fiscal, vanzarile de iPod-uri au reprezentat 12,4% din veniturile totale ale Apple, scrie presa internationala.
Un studiu recent al companiei de analiza IDC releva faptul ca piata playerelor de melodii digitale a explodat in 2003 si va creste de la 12,5 milioane de unitati, in toata lumea anul trecut, la peste 50 de milioane de unitati in anul 2008. Vanzarile de astfel de playere vor creste cu aproximativ 20% pe an, urmand ca peste 4 ani sa aduca venituri totale de 58 de miliarde de dolari, se mai arata in studiul IDC. mihai.musatoiu@zf.ro