Business Hi-Tech

Samsung a vândut peste 300 de milioane de telefoane în acest an

Samsung a vândut peste 300 de milioane de telefoane în acest an

Autor: Adrian Seceleanu

12.12.2011, 00:00 596

Compania sud-coreeană Samsung a vândut în acest an peste 300 de milioane de telefoane mobile, pentru prima oară în istorie, scrie presa internaţională. Samsung, care a ajuns numărul doi pe piaţa mondială de telefoane mobile, a vândut 280 de milioane de terminale anul trecut.

Seria de telefoane Galaxy S a contribuit semnificativ la aceste rezultate, a anunţat compania. Galaxy S II, văzut drept unul dintre cei mai importanţi rivali pentru smartphone-urile Apple, a înregistrat până în prezent vânzări de 10 milioane de exemplare de la data lansării, în aprilie.

În România, Samsung a trecut în acest an pe primul loc pe segmentul smartphone în faţa Nokia, potrivit unor declaraţii făcute anterior de Sorin Manea, directorul diviziei telecom de la Samsung România. Compania sud-coreeană are acum ca obiectiv să depăşească Nokia şi pe celelalte segmente de piaţă, a adăugat Manea.