Business Hi-Tech

Siemens lanseaza noi telefoane si vrea un sfert din piata autohtona

27.10.2004, 00:00 97

Producatorul de telefoane mobile Siemens estimeaza ca detine in Romania o cota de piata de 19% si intentioneaza sa mai obtina alte 5 procente pana la sfarsitul anului fiscal 2005 (30 septembrie 2005), a declarat Anca Ventura, director de vanzari pentru terminale mobile al diviziei Siemens Communications. Strategia de crestere a companiei este sustinuta si de lansarea unor noi modele de telefoane mobile in ultimele zile pe piata autohtona.
Siemens a lansat ieri la Bucuresti, in parteneriat cu operatorul de telefonie mobila Connex, telefonul Siemens A57. Acesta este destinat pietei low-end (produse mai ieftine si cu performante de baza), noul model fiind prezentat la doar cateva zile dupa ce Siemens anuntase o alta noutate pe piata romaneasca, modelul C65, comercializat in parteneriat cu operatorul de telefonie mobila Orange.
Noul telefon A57 va ataca un segment de piata care s-a dovedit deja interesant pentru competitorii Siemens, a declarat Adrian Baicusi, directorul general al filialei din Romania. Este vorba de clientii care au venituri mici si medii si care sunt interesati de un telefon cu functii simple si eficiente, a explicat directorul Siemens. Modelul A57 se vinde exclusiv in magazinele companiei Connex si ale partenerilor sai la pretul de 25 de dolari fara TVA, daca cumparatorul isi face si un abonament Connex. In cazul in care clientul prefera varianta unei cartele preplatite, pretul aparatului este de 74 de dolari, a declarat Andreea Stanescu, director pentru piata persoane fizice la Connex.
Telefonul A57 este cel mai nou model din clasa A de la Siemens prezent in Romania, categorie care a reprezentat un parteneriat foarte reusit intre producatorul de telefoane si Connex, a declarat Andreea Stanescu. Cel mai de succes model pentru piata low-end l-a reprezentat telefonul A50, a spus Stanescu. ?A50 e deja istorie, s-a vandut foarte bine timp de doi ani".
Noul telefon Siemens A57 nu are ca tinta publicul de o anumita varsta sau cu anumite preocupari, spun oficialii companiei producatoare. ?Telefonul e ajutat de design, de functii si, bineinteles, de pret", a spus si Andreea Stanescu, reprezentantul Connex.
A57 cantareste 84 de grame, are dimensiunile 103 x 46 x 21,5 mm si un timp de autonomie de pana la 250 de ore in stand-by si de pana la 5 ore de convorbire. Utilizatorul poate descarca de pe Internet melodii polifonice pe 16 tonuri precum si animatii pentru display. Aparatul contine si functii de divertisment, fiind dotat cu patru jocuri. A57 poate sa comunice si prin SMS, EMS (Enhanced Messaging Service - o functie care integreaza melodii, imagini, sunete si animatii in mesajele text) si WAP (protocol de conectare la Internet).
Siemens Communications este cel mai mare grup din compania Siemens, fiind prezent in peste 160 de tari. Grupul activeaza ca furnizor in industria telecomunicatiilor. Siemens Communications are aproximativ 60.000 de angajati, iar in anul fiscal 2003 (incheiat la 30 septembrie 2003) a inregistrat vanzari de aproximativ 17 miliarde de euro. mihai.musatoiu@zf.ro