Business Internaţional

Banca Angliei pune pe jar băncile: Aşteptaţi-vă la noi tensiuni. De acum

Banca Angliei pune pe jar băncile: Aşteptaţi-vă la noi tensiuni. De acum

Foto Shutterstock

Autor: Paul Comşa

30.09.2011, 00:03 1766

Banca Angliei avertizează instituţiile de credit să se pre­gă­teas­că pentru viitoare şocuri pe pieţele financiare şi le re­comandă să-şi limiteze bilanţurile prin reducerea personalului şi sistarea plăţii dividendelor către acţionari şi să folosească rezervele de capital pentru a menţine lichiditatea din eco­nomie, scrie The Telegraph.

Analiştii băncii centrale bri­ta­nice consideră că este nevoie de "măsuri pe termen scurt" pen­tru a preveni repetarea cri­zei creditului din 2007.

Instituţia a recomandat băn­cilor să îşi consolideze capi­ta­lul şi stocul de active lichide pen­tru "a absorbi orice şocuri vi­itoa­re fără a comprima cre­di­ta­rea către economie".

Două modalităţi de a întări capi­talul băncilor ar fi strân­ge­rea de fonduri pe termen lung de pe pieţe şi reducerea dividendelor şi ai bonusurilor acordate acţionarilor proporţional cu scăderea profiturilor.

De asemenea, Banca Angliei consideră că Autoritatea engleză pentru servicii financiare (FSA) are datoria de a încuraja băncile să îşi gestioneze bilanţurile într-o manieră care să "nu agraveze fragilitatea pieţelor".

"De exemplu, în prezent, unele măsuri luate pentru a creşte capitalurile sau ratele de lichi­ditate ar putea înrăutăţi tim­pii de răspuns (în procesul de comunicare - n. red.) dintre sec­torul financiar şi economie şi ar trebui evitate", notează instituţia.

Banca Angliei a estimat în ra­portul său de anul trecut despre stabilitatea financiară că in­stituţiile de credit ar putea economisi aproximativ 11,5 miliarde de euro pe an doar prin reducerea beneficiilor acordate angajaţilor şi limitarea plăţii dividendelor către acţionari.

Anul trecut, băncile engleze au plătit 7,7 miliarde de euro pentru bonusurile bancherilor, cu 8% mai puţin decât în 2009.

Potrivit studiului trimestrial efectuat de Banca Angliei cu pri­vire la condiţiile de creditare din economie, băncile aver­ti­zea­ză că starea precară a pieţelor financiare ar putea re­strânge creditarea în următoarele luni. Acelaşi studiu a arătat că împrumuturile totale acordate gospodăriilor au crescut foar­te puţin, iar creditarea afacerilor a rămas constantă în trimestrul trei al acestui an.