Business Internaţional

Banca Lloyds a raportat un profit in scadere

14.12.2004, 00:00 13

Lloyds TSB Group, a cincea banca britanica dupa marimea activelor, a anuntat ca profitul brut pentru acest an fiscal s-ar putea diminua cu 23%, in contextul in care anul trecut, castigurile se dublasera in urma lichidarii afacerilor din Noua Zeelanda si Brazilia, scrie Bloomberg.


Analistii estimeaza pentru anul acesta castiguri de 4,8 miliarde de euro, fata de 6,3 miliarde anul trecut. Mai mult, in 2004, banca va pastra o suma suplimentara de 160 milioane euro pentru acoperirea obligatiilor asociate ipotecilor de inzestrare. Un astfel de contract ipotecar este garantat cu o polita de asigurare de viata, iar cel care imprumuta plateste dobanda pe ipoteca in mod obisnuit dar nu rascumpara capitalul. Multi clienti au cerut compensari dupa ce, in acest sistem, au inregistrat o pierdere totala de 58 de miliarde de euro, conform unui raport parlamentar britanic din martie.


Directorul executiv al bancii, Eric Daniels, a vandut pana acum active de peste 3,5 miliarde de euro, adunand bani pentru a mentine nivelul dividendelor platite de Lloyds dar si pentru a majora capitalul diviziei de asigurari de viata. Banca a cazut pe locul cinci dupa ce cu sapte ani in urma se afla pe prima pozitie in topul bancilor britanice, ierarhie alcatuita dupa criteriul valorii de piata.


In acest an, actiunile Lloyds au inregistrat o scadere de 4,5%, in timp ce FTSE 350 Banks Index a crescut cu 2,3%.


"Grupul se afla pe drumul cel bun pentru si va inregistra castiguri mai mari incepand cu 2005, desi cererea pentru credit de consum este mai slaba", a declarat Daniels.


In luna decembrie a anului trecut, compania a vandut diviziile din Noua Zeelanda catre grupul Australia&New Zealand Banking Group pentru 2,89 miliarde de euro. Unitatile sale din Brazilia au fost vandute catre HSBC Holdings pentru 620 milioane de euro. Banca a mai lichidat de asemenea afaceri din America Centrala, Argentina si Columbia.
dan.zavoianu@zf.ro