Scott Mead, un bancher pensionat de la Goldman Sachs, cu greu ar putea fi considerat o victima.
Dupa cum stiu cei care au asistat la procesul fostei sale secretare, Joyti De-Laurey, bancherul de 50 de ani detine locuinte in Manhattan, Paris si Holland Park, Londra si are actiuni in valoare de 50 milioane lire sterline (90 de milioane de dolari) de la oferta publica initiala a Goldman Sachs, relateaza Financial Times.
Daca Mead s-a simtit groaznic in boxa martorilor in timpul cazului de furt a 4,4 milioane de lire sterline impotriva lui De-Laurey, se poate spune ca vina nu este decat a lui.
Legatura sa extraconjugala cu o avocata, a carei firma fusese implicata in una din cele mai importante afaceri ale lui Mead inainte de legatura lor, i-a dat prilejul secretarei sale sa afirme ca discretia ei a avut un pret.
Disparitia a 3,3 milioane lire sterline din conturile lui Mead a fost, spune ea, trecuta cu vederea de seful ei. Judecatorul a calificat afirmatia fostei secretare ca "nemaiauzita".
Nu e de mirare ca perspectiva lui Mead este diferita. El a negat in timpul procesului afirmatiile lui De-Laurey. Iar cand fosta secretara a fost in sfarsit condamnata pentru furt, in urma cu doua luni, bancherul a emis o declaratie de presa in care a acuzat "apararea vindicativa si putin plauzibila prin care Joyti De-Laurey si avocatii ei au pus victimele sub acuzare".
"Acest caz", sustinea el, "aduce in prim-plan carentele sistemului judiciar".
Dupa cateva luni, bancherul, care s-a retras de la Goldman Sachs anul trecut, este mai calm si mai rezonabil. El insista de asemenea ca "a trecut peste asta".
Dar Mead crede in continuare ca justitia trebuie sa se mai gandeasca. "In mod cert au existat probleme legate de procedura", a spus el. "Dar cred ca se ridica problema daca sistemul face destul pentru a proteja victimele?".
"Am cunostinte in domeniul legislativ si am avut acces la o minunata echipa de avocati. Am si facut singur cercetari pe internet. Dar in fiecare zi intalnim victime care nu au acest fel de background. Te afli in boxa martorilor, singur si vulnerabil. Si esti improscat cu noroi".
Aceasta plangere este foarte comuna in cazurile de viol. A mai fost utilizata in procesul de crima intens mediatizat din Australia, al lui Peter Falconio, cand avocatii au insistat asupra istoriei relatiilor prietenei mortului, cu toate ca ea nu era decat un martor.
Dar la fel de des se sustine ca sensibilitatea victimelor si a martorilor trebuie privita si in perspectiva dreptului pe care il au acuzatii de a-si construi o aparare. Mai mult, este de dorit ca justitia sa fie facuta si ca procesele sa fie tinute public. Avand in vedere aceste consideratii, ce sugestii practice poate oferi bancherul?
"Este o intrebare grea", admite el. "Problema implica, ca de obicei, luarea in considerare a dreptului unui acuzat de a-si construi apararea, legitimitatea acestei aparari, si daca aceasta aparare este folosita ca o pista pentru scopuri vindicative".
"Nu cred ca exista un raspuns usor, dar spun ca ar putea fi un sistem care sa incurajeze mai multa sustinere pentru martori si victime". In particular, sugereaza Mead, reprezentantii lor ar putea avea o oportunitate mai extinsa de a pune sub semnul intrebarii relevanta unor dovezi mai delicate.
Mead se mai intreaba daca sistemul de justitie ar trebui sa reevalueze echilibrul dintre drepturile acuzatilor si ale victimelor cand un acuzat a marturisit in prealabil ca este vinovat.
De-Laurey, de exemplu, a dat sub juramant o declaratie scrisa la putin timp dupa arestarea ei, in care a recunoscut ca acuzatiile ce i se aduceau erau in mare parte adevarate, cu toate ca mai tarziu a incercat sa se eschiveze.
"In acest caz a fost aceasta problema", a observat bancherul. "Cineva marturisise sub juramant. Ar trebui in acest caz ca sistemul sa ia acest lucru in considerare la evaluarea drepturilor acuzatului?".
Bancherul, nascut in Statele Unite, care si-a luat licenta in drept la Universitatea din Pennsylvania, se intreaba daca sistemul judiciar englez ar putea folosi negocirea formala a acuzatiei.
El recunoaste ca aceasta prezinta dificultati. Negocierea capetelor de cauzare este un procedeu cu multe defecte, iar "acuzatii nu ar trebui presati", este de acord Mead. Insa el nu vede "nici un motiv pentru ca acest procedeu sa nu fie luat mai mult in considerare".
"Nu spun ca ar fi fost sau nu oportun in acest caz. Dar unde ai un caz cu dovezi solide, trebuie sa se manifeste un interes mai mare pentru drepturile celor care au raportat infractiunea".
Exista, desigur, diverse tipuri de victime. Unii oameni, care au urmarit procesul De-Laurey, s-au intrebat daca stilul frenetic de viata al bancherilor si incapacitatea lor de a controla sumele imense care le trec prin conturi nu au incurajat comportamentul secretarei. Asa cum a remarcat si ea la un moment dat: "Au facut ca totul sa fie atat de usor incat au meritat-o".
Mead insa nu accepta aceste comentarii: "In primul rand, nu-mi pasa daca esti chiar si Bill Gates. Daca esti victima unei infractiuni...este o experienta foarte dureroasa si un mare abuz de incredere".
El recunoaste ca multi oameni se pot intreba cum ar putea cineva sa nu observe, timp de catev aluni, ca ii lipsesc 3,3 milioane de lire sterline. Spune insa ca fondurile au foat sustrase dintr-un cont pasiv de investitii, care era gestionat de profesionisti de la Goldman Sachs, ca nu toate extrasele de cont ajungeau direct la el si ca citirea lor nu era o "prima prioritate".
"Cum as putea fi altceva decat o victima inocenta?" se intreaba indignat. "Daca mergi pe strada si cineva te jefuieste de la spate si tu nu vezi, nu tu esti de vina. Dar e adevarat ca acum as vrea sa fi cerut extrasul de cont in ziua in care mi-a fost trimis. Asa ca sunt primul pentru o supraveghere mai atenta. Dar ceea ce oamenii nu inteleg este ca infractiunea nu ar fi fost astfel impiedicata. Vreau sa spun ca banii ar fi fost in Cipru inainte ca eu sa apuc sa vad extrasul de cont".
Si daca acestea sunt lectii pe care le poate invata sistemul judiciar, poate invata ceva din acest caz si bine-remunerata lume a bancilor de investitii?
Aceasta intrebare s-a dovedit mai dificila pentru Mead. "Ei bine, cred ca este o problema interesanta", spune el. "Cred ca este o problema de onestitate".
"Oamenii castiga foarte multi bani in alte sectoare si companii. Povestea aceasta s-a intamplat unui anume individ. Cred ca este vorba de un anume tip de situatie nefericita".
Cazul De-Laurey a adus in centrul atentiei lumea cu urcusuri si coborasuri a bancherilor si a personalului lor de asistenta. Ce se poate spune despre sefii care nu separa cerintele personale de cele profresionale? Sunt necesare imbunatatiri in acest sens?
"Mintea mea nu functioneaza in acest mod", a raspuns Mead. "Sunt multe situatii stresante. Ati putea spune ca asta este natura profesiei mele- oamenii calatoresc mult si participa la sedinte. Asta ar putea permite cuiva care este predispus la necinste, daca are acces la biroul tau, sa sustraga dosare si alte asemenea lucruri. Ceea ce ne dune inapoi la onestitate si decenta".
"Fosta mea secretara era o persoana talentata si daca ar fi procedat cinstit ar fi avut mult succes. Au fost cazuri in care asistentii au fost recompensati cu posturi interesante si diverse oportunitati".
Mead are acum o noua asistenta personala, dar insista ca si-a schimbat foarte putin comportamentul.
"Nu vreau sa devin o persoana cinica...Fara nici o indoiala, sunt mai atent, dar nu mi-am schimbat radical modul de viata. Am invatat ceva din asta? Evident. Am invatat ceva despre natura umana? Da. Am invatat ceva despre mine? Intr-o situatie foarte dificila, daca ceva nu te ucide, te face mai puternic".
Si a mai adaugat, cu un zambet amar: "Exista modalitati mai bune de a acumula experienta, dar asta e...".
Mead a precizat ca fiica lui a studiat Crima si Pedeapsa, romanul clasic al lui Dostoievsky, care vorbeste de natura criminalitatii si a caintei. La intrebarea daca exista "mintea criminala", fostul bancher a raspuns: "Nu , nu cred. Nu am prea multa simpatie pentru fosta mea secretara, pentru ca a avut toate posibilitatile la firma. Si in mod clar exista criminali inraiti. Dar, ca optimist, nu cred ca exista 'mintea criminala', ci doar ca oamenii o dezvolta cumva, in anumite circumstante...asta cred eu. Si apoi vine intrebarea care circumstante anume, si care trebuie sa fie echilibrul de actiune. Iar eu nu am un raspuns la asta. Dar este o intrebare foarte grea".
