Business Internaţional

Bulgarii nu se grabesc sa intinda mana dupa banii FMI

29.07.2009, 00:00 15

Noul ministru de finante al Bulgariei, Simeon Djankov, a declarat ca obtinerea unui imprumut de la Fondul Monetar International (FMI) nu reprezinta "o prioritate imediata", scrie Bloomberg.

Noul guvern al prim-ministrului Boiko Borisov ar putea urmari incheierea unui acord de imprumut anul viitor, a declarat Djankov, adaugand ca are drept obiectiv un buget echilibrat sau un "usor" excedent pentru anul viitor.

Borisov, anterior primar al Sofiei si fost bodyguard, a venit la putere angajandu-se sa combata coruptia si sa scoata cea mai saraca tara a UE din recesiune.

"Vom invita FMI-ul sa faca o estimare a bugetului nostru, ceea ce ne va permite intr-o etapa ulterioara sa incercam sa obtinem o anumita sustinere pentru bugetul de anul viitor", a declarat Djankov. "In acest stadiu, un imprumut nu este necesar. Aceasta nu este principala prioritate, exista multe alte provocari."

Campania lui Borisov a inclus sustinerea obtinerii unui imprumut de la FMI si Banca Mondiala dupa Letonia, Romania si Ucraina printre altele, pentru a sprijini moneda nationala. Cabinetul anterior a exclus recurgerea la sustinere internationala, spunand ca rezervele de 16 miliarde de dolari si un excedent bugetar vor reduce impactul crizei.

Noul ministru de finante, in varsta de 39 de ani, care a lucrat pentru Banca Mondiala timp de peste 13 ani, a declarat ca autoritatile de la Sofia se vor angaja imediat in a reduce masiv cheltuielile bugetare pentru a atinge un buget echilibrat in acest an si a evita riscurile financiare generate de criza mondiala, scrie The Wall Street Journal.

"Principala noastra sarcina este de a vedea unde putem reduce cheltuielile pentru a obtine cel putin un buget echilibrat sau un usor excedent", a declarat Djankov. Bulgaria a incheiat ultimii sase ani cu excedente bugetare, insa criza mondiala i-a pus pe investitori pe fuga si a generat o scadere puternica a exporturilor. Analistii intrevad o scadere de 5-7% a economiei bulgare in acest an.

Economiile est-europene sunt in declin, in conditiile in care criza financiara mondiala diminueaza cererea pentru exporturile acestora, blocand in acelasi timp investitiile si creditarea. Bulgaria, unde PIB-ul pe cap de locuitor reprezinta 37% din media UE, este afectata de reduceri de productie si disponibilizari.