Cu triumful candidatului Frăţiei Musulmane în alegerile prezidenţiale, se poate spune că istoria Egiptului a închis un cerc. Cea de-a doua republică marchează întoarcerea la acele timpuri tumultuoase de acum şase decenii, când armata a înlăturat monarhia în 1952 şi a anunţat naşterea unui noi ordini, scrie The Wall Street Journal.
Mohammed Morsi, preşedintele ales care-şi va ocupa funcţia începând cu 30 iunie, este pregătit să devină primul preşedinte din rândul civililor. Însă de când s-a înfiinţat, în 1928, Frăţia a tânjit după putere, în timp ce membrii ei se ascundeau de statul autoritar, visau sau se luptau pentru un stat islamic.
Egiptul nu este o ţară care-şi poate permite să se izoleze de restul lumii. Chiar Morsi ilustrează contradicţiile vieţii moderne din Egipt. El este un conservator convins, urmaş al unei tradiţii ce nu agreează Vestul. Cu toate acestea, în 1982 el şi-a terminat studiile în inginerie la o universitate americană. Doi dintre fiii săi au cetăţenie americană.
Mohammed Morsi promite că va fi un preşedinte al tuturor egiptenilor - al copţilor, al femeilor şi al laicilor. Morsi nu se poate lăuda cu un mandat puternic. În primul rând, el poate fi umbrit de influenţa armatei. Şeful armatei, Hussein Tantawi, şi locotenenţii din cercul lui se consideră protectorii Egiptului, garanţii modernităţii. Tantawi şi locotenenţii săi nu au deschis focul în revoluţia care a produs căderea lui Hosni Mubarak în primăvara anului trecut. Nu se ştie ce consecinţe ar fi avut intervenţia armatei împotriva protestatarilor, dar este evident că ţara ar fi fost înecată în sânge, iar legăturile dintre armată şi populaţie s-ar fi rupt cu siguranţă. A fost o mişcare înţeleaptă din partea armatei să lase protestele să continue şi să permită căderea lui Mubarak pentru a menţine ideea că armata este de partea poporului. Tantawi nu este un adept al democraţiei. Cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale, armata a executat un ordin prin care a dizolvat parlamentul. Decretul fusese emis de către Curtea Constituţională Supremă, condusă de un împuternicit al lui Mubarak, în circumstanţe dubioase.
De asemenea, mandatul preşedintelui ales se va lovi de un document emis de armată numit "Declaraţia Constituţională", care lasă preşedintele fără putere în stat şi atribuie armatei atribuţii politice nemăsurate. Consiliul Naţional de Apărare le conferă ofiţerilor dreptul de a decide în probleme precum pacea sau de războiul, relaţia cu Israel, cooperarea militară cu SUA, bugetul armatei şi deciziile economice.
Însă instaurarea noului regim sub un preşedinte civil nu mai poate fi reversibilă. Populaţia a transmis un mesaj clar ridicându-se împotriva regimului dictatorial. Nu mai este cale de întoarcere. Însă preţul plătit de egipteni pentru această schimbare este înmulţirea fărădelegii. Pentru a recâştiga ordinea, armata şi Frăţia ar trebui să ajungă la o înţelegere. Confreria ar putea lăsa chestiunile legate de război, pace, tratatul de securitate cu Israelul în seama armatei.
Viziunea politică a Frăţiei Musulmanilor se inspiră după modelul turcesc, mai permisiv. Teocraţia iraniană susţine că victoria lui Morsi validează modelul ei, însă nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Teocraţia iraniană este respinsă de islamicii din Egipt, fiind străină de islamism în ritualuri şi alte aspecte.
Turcia este o ţară sunnită unde islamismul a ajuns la putere prin alegeri, iar creşterea economică a devenit de invidiat pentru vecini. Primul ministru Recep Tayyip Erdogan se consideră liderul musulmanilor într-o ţară seculară. Frăţia ar putea învăţa de la modelul turc care, în timp, prin politică a reuşit să trimită armata în rezervă.
Sunt mulţi cei care sunt gata să critice tranziţia prin care trece Egiptul. Aceia care au acordat regimului Hosni Mubarak trei decenii de indulgenţă nu vor să recunoască durerile naşterii din ultimele 18 luni a unei posibile democraţii. Ei uită sau ignoră evenimentele recente în care oamenii au abandonat politica, însă nu au renunţat la patria lor. O licărire de speranţă s-a aprins în Egipt.
