Business Internaţional

CEZ "ataca" pietele est-europene de energie electrica

25.08.2004, 00:00 24



CEZ, compania de stat ceha de energie electrica, a anuntat ca intentioneaza sa implementeze politica sa de expansiune in Europa Centrala si de Est, regiune, unde doreste sa devina unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata.



"Daca dorim sa aducem profit actionarilor nostri, trebuie crestem", a spus Martin Roman, noul director exectiv al companiei. "Acum este momentul cel mai potrivit sa demaram acest proces. In urmatorii doi ani, in aceasta zona vor fi mai multe unitati de vanzare decat in intreg deceniul trecut".



Autoritatile guvernamentale ale tarilor din zona impart privatizarea sectorului electric in mai multe divizii mai usor de manageriat, fapt ce se potriveste perfect cu intentiile de dezvoltare ale CEZ.



In plus, unele companii concurente care vizau aceasta piata, precum EdF din Franta si RWE din Germania, se afla momentan in afara jocului, iar dupa episodul Enron, preturile de achizitie au scazut pe acest segment, fapt ce ofera acum CEZ sansa unor tranzactii foarte avantajoase.



"Ne aflam intr-o pozitie foarte favorabila pentru a reusi", a mai adaugat Roman. "Ar fi cu adevarat pacat pentru pentru actionarii nostri sa nu participam la licitatii de acest gen". Aceste intentii au avut un ecou extrem de puternic in preturile actiunilor companiei in acest an.



CEZ a castigat recent licitatia pentru trei companii de distributie a energiei electrice in Bulgaria, pentru care a oferit 281,5 milioane de euro, crescandu-si astfel numarul de clienti de la 3,4 milioane la 5,4 milioane. Compania se mai afla in "marea finala", alaturi de alti trei concurenti, pentru Slovenske Elektrarne, compania electrica slovaca, care ar adauga o capacitate de 7GW celei detinute, de 12GW .



Recent, CEZ a intrat in cursa pentru doua companii de distributie romanesti. Compania vizeaza noua tari din regiune, in special pe vecinii sai geografici din Balcani. "Exista atat de multe lucruri de vanzare incat vom fi fericiti chiar daca achizitionam numai o treime din aceste unitati", a spus Roman.



El considera Bulgaria, Romania si tarile din fosta Iugoslavie atat de atractive in special datorita potentialului de dezvoltare economica si deficientei de energie electrica pe termen lung si opineaza ca CEZ detine un avantaj important comparativ cu rivalii sai europeni pe aceste piete, si anume similaritatea lingvistica, mentalitatile apropiate si sistemele de distributie electrica comparabile si ca mod de functionare. Roman considera ca finantarea acestor investitii nu poate reprezenta o problema, deoarece compania pe care o conduce are un nivel redus al datoriilor si un rating foarte bun pe plan extern. In luna iunie, CEZ a emis obligatiuni in valoare de 400 de milioane de euro, o parte din incasarile aferente urmand sa fie utilizate pentru viitoarele achizitii.



"Chiar daca vom cheltui 3 miliarde de euro in acest scop, vom ramane compania cu cel mai mic nivel de indatorare dintre toti jucatorii importanti", sustine Roman. CEZ are o situatie foarte buna a lichiditatilor datorita pozitiei dominante de pe piata interna si nivelului exporturilor, ce a plasat-o in 2003 pe locul secund in Europa. Exporturile s-au diminuat totusi in acest an din cauza restrictiilor ce au fost introduse in relatia cu Germania, dar acest aparent regres a fost compensat cu o politica reusita de crestere a preturilor.



Roman declara ca CEZ este in acest moment cea mai profitabila companie electrica din Europa, dar acest fapt nu o va determina sa achite sume in plus pentru perconizatele achizitii straine. "Nu vom plati niciodata comisioane", a declarat Roman indicand cazul Bulgariei, unde CEZ a licitat un pret inferior cu 20 de milioane de euro comparativ cu unul dintre concurenti.



El a recunoscut ca acest plan ambitios de expansiune zonala este probabil sa intarzie procesul de privatizare al companiei, care este detinuta in proportie de 67% de statul ceh, dar subliniaza ca CEZ va deveni tot mai atractiva pentru investitori o data cu fiecare achizitie. andrei.frunza@zf.ro