Business Internaţional

Dodge se vrea "tipic masculin"

25.01.2005, 00:00 22



DaimlerCrysler nu pare a avea nici o ezitare in a ignora complet gusturile femeilor, cel putin cand vine vorba de automobilele marca Dodge, relateaza CNNMoney.



Noul model sport Dodge Magnum si modelul care urmeaza sa fie lansat in curand, Dodge Charger, o varianta moderna a puternicului autoturism din anii 1960, vizeaza ca piata tinta exclusiv persoanele de sex masculin, spune Trevor Creed, directorul departamentului de proiectare la divizia Chrysler a companiei.



"Modelele au cu adevarat un caracter puternic masculin, fara dubiu. Am descoperit acest lucru in urma cercetarilor noastre de piata", a declarat el intr-o conferinta de presa tinuta in orasul american Detroit.



Creed a fost interpelat de o persoana prezenta la conferinta care i-a spus ca designul autoturismelor - cu latime extinsa si cu puntea fata masiva pentru a putea integra puternicul motor Hemi V-8 - da o anumita senzatie de testosteron care s-ar putea sa nu prinda bine la femei.



"Nu vad nimic rau in ceea ce priveste acest aspect. Ar fi fost mult mai grav daca am fi incercat reversul", a raspuns Creed.



Intr-un discurs anterior Creed si-a reamintit cu placere de felul in care Cryslerul 300 a reusit sa dea o lovitura anul trecut pe piata auto americana, reusind sa devina "parte integranta din imaginea miscarii 'Pimp My Ride' si revistei Dub".



El s-a referit la felul in care modelul 300 a devenit un succes printre cantaretii de hip-hop consacrati dar a reusit sa fie si pe gusturile oamenilor de afaceri.



"Pimp My Ride" este un popular show de televiziune in care gazda, isi utilizeaza atelierul auto pentru a transforma automobilele care par depasite, in adevarate vedete ale soselei.



Anul trecut a insemnat pentru piata auto din SUA - cea mai mare din lume din punct de vedere al numarului de masini vandute - stoparea caderii libere in care s-a aflat in ultimii patru ani. Cu toate acestea, producatorii americani nu au reusit sa profite de pe urma timidei cresteri a pietei.



Dintre cei trei mari producatori auto care isi au sediul in Detroit - General Motors, Ford si DaimlerChrysler, doar DaimlerChysler a reusit sa isi mareasca anul trecut cota de piata pe teren propriu. Ceilalti au pierdut lupta cu producatorii niponi, dintre care s-a detasat clar Toyota.



La salonul auto de la Detroit, incheiat de curand, DaimlerChrysler a prezentat trei concepte de autoturisme - Jeep Gladiator, Jeep Huricane si Chrysler Firepower, precum si varianta de productie a celei de-a doua generatie a modelului Mercedes M-Klasse. Tot aici a fost prezentat si modelul ecologic Graphyte, un prototip de teren dezvoltat in colaborare cu General Motors, care este echipat cu un motor care functioneaza cu benzina dar si cu curent electric.