Business Internaţional

Executivi ai grupului auto francez Renault sunt anchetaţi pentru spionaj industrial

Autor: Catalina Apostoiu

05.01.2011, 23:35 17

Producătorul francez de automobile Renault a suspendat treiexecutivi bănuiţi de spionaj industrial în urma unei anchetedesfăşurate pe parcursul mai multor luni, potrivit unei sursecitate de agenţia de presă Thomson Reuters.

Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat suspendarea celortrei executivi la începutul acestei săptămâni, după ce o "alertăetică" a fost transmisă grupului în luna august. Renault a refuzatsă ofere detalii în această privinţă.

Sursa citată mai sus a declarat că cei trei sunt seniorexecutivi, dintre care unul a făcut parte din managementulcompaniei.

"Renault este victimă în această poveste. Grupul este uşorîngrijorat în legătură cu programul său de autovehicule electrice(EV) şi speră că poziţia sa de lider în această tehnologie nu va fiameninţată", a declarat sursa citată.

Renault, împreună cu partenerul său japonez Nissan, este unuldin grupurile auto care promovează activ tehnologia EV, cele douăcompanii investind împreună 4 miliarde de euro în cadrulprogramelor proprii. O a doua sursă apropiată Renault a declarat căo "alertă etică" ar putea însemna că un angajat a avertizat grupulcă acţiunile unui alt angajat ameninţă compania.

"Comportamentul personal, fie în cadrul activităţilor din cadrulRenault, fie în activităţile externe, ar putea ameninţaoperaţiunile Renault sau dezvoltarea de proiecte sau produse decătre grup", a declarat cea de-a doua sursă.

WikiLeaks: Franţa este campioană la spionaj industrialîn Europa

Franţa, mai mult decât China şi Rusia, este ţara cea mai activăîn materie de spionaj industrial asupra aliaţilor săi europeni,scrie cotidianul norvegian Aftonposten, în baza telegramelordiplomatice obţinute de WikiLeaks. "Spionajul francez este atât deextins, încât pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, întotalitatea lor, sunt mai importante decât pagubele provocate deChina sau Rusia", se arată într-o telegramă nedatată a AmbasadeiStatelor Unite la Berlin. "Franţa este Imperiul Răului în ceea cepriveşte furtul tehnologiilor, iar Germania ştie acest lucru", arfi declarat, în octombrie 2009, Berry Smutny, directorul general alunei mici companii producătoare de sateliţi, OHB Technology.Valentin Vidu