Business Internaţional

Furtuna de pe pieţele emergente a atins şi Turcia. Analiştii spun că o parte din ce pierd aceste ţări câştigă cele de frontieră, categorie ce include România

Marc Mobius, preşedintele Templeton: „Acum frontiera este foarte atrăgătoare. Pieţele de frontieră, în special cele din Africa, cresc cu un ritm spectaculos. Acesta este locul în care trebuie să fii în acest stadiu al jocului“

Marc Mobius, preşedintele Templeton: „Acum frontiera este foarte atrăgătoare. Pieţele de frontieră, în special cele din Africa, cresc cu un ritm spectaculos. Acesta este locul în care trebuie să fii în acest stadiu al jocului“

Autor: Bogdan Cojocaru

21.08.2013, 19:35 2332

Turbulenţele de pe pieţele emer­gen­te s-au intensificat ieri trimiţând lira tur­cească şi rupia indiană la noi minime record într-un exod al investitorilor cauzat de pers­pectiva opririi robinetului cu bani ieftini din SUA. Analiştii spun însă că o parte din ceea ce pierd pieţele emergente câştigă cele de fron­tieră, categorie în care este încadrată şi România.

Lira turcească a căzut la un minim record la doar o zi după ce banca centrală a majorat cu jumătate de punct procentual, la 7,75%, dobânda la creditele overnight pentru a susţine moneda uneia dintre cele mai dinamice economii emergente. Decizia a fost considerată de pieţe ca fiind un răspuns nepotrivit având în vedere amploarea provocărilor pe care le au în faţă pieţele emergente, scrie Thomson Reuters.

Programul prin care Rezerva Federală, banca centrală americană, printează bani pentru a achiziţiona active de zeci de miliarde de dolari în fiecare lună cu scopul de a susţine economia (cu lichiditate multă şi dobânzi mici) a fost unul dintre principalii factori ai recentului succes al activelor de pe pieţele emergente, care ofereau randamente mai mari. Înse de la începutul lunii august, de când a devenit clar că Fed va începe cu­rând să-şi retragă stimulul, monedele unor ţări precum India, Indonezia şi Brazilia s-au de­preciat cu mai mult de 5% în raport cu dolarul. Lira turcească, predispusă la astfel de probleme, a scăzut cu 10% de la înce­putul anului. Bursele de acţiuni din ţările emer­gente au înregistrat ieri a cincea şe­dinţă consecutivă cu evoluţie negativă.

Teama că Fed va reduce treptat cantita­tea de lichiditate injectată în pieţele globale afec­tează pieţele emergente în general, dar cel mai expuse sunt state precum India şi Afri­ca de Sud, care se bazează puternic pe ca­pital străin pentru acoperirea deficitelor de finanţare.

Capital nou pentru pieţele de frontieră

Însă pe măsură ce pieţele emergente continuă să iasă din graţiile investitorilor, cele de frontieră devin tot mai atractive.

O analiză a Bank of America Merrill Lynch arată că în timp ce din ianuarie până la mijlocul lunii august din fondurile de investiţii specializate pe ţările emergente au fost retrase 2,1 miliarde de dolari, fondurile cu operaţiuni pe pieţele de frontieră au înregistrat intrări de capital de 1,5 miliarde dolari. Schimbarea este vizibilă şi pe bursele de acţiuni. În ultima săptămână indicele MSCI Emerging Markets a pierdut 3,6% din valoare, însă indicele MSCI Frontier Markets a urcat cu 0,25%.

„Acum frontiera este foarte atrăgă­toa­re. Pieţele de frontieră, în special cele din Africa, cresc cu un ritm spectaculos. Acesta este locul în care trebuie să fii în acest stadiu al jocului“, a explicat Marc Mobius, preşe­dintele Templeton Emerging Markets Group, pentru CNBC.

Economiile de frontieră sunt mai puţin dezvoltate decât cele emergente, dar au potenţial pentru creşteri rapide. Din această categorie fac parte, printre altele, Ban­gla­desh, Irak şi Mozambic.

Pieţele de frontieră nu sunt afectate de jocul Fed la fel de mult cum sunt cele emer­gente deoarece sunt mai puţin dominate de ca­pitalul străin, a afirmat Thomas Hugger, di­rec­tor general al Asian Frontier Investments.

„Pieţele de frontieră sunt mai puţin legate de lumea exterioară“, a explicat el, adăugând că aceste ţări au un potenţial uriaş deoarece dezvoltarea burselor de acţiuni de aici a rămas cu mult în urma creşterii econo­mice. În aceste condiţii, acţiunile cotate pe aceste burse sunt mult mai ieftine decât cele, spre exemplu, din Filipine sau Indonezia. Pieţele de frontieră au însă dezavantajul lichidităţii reduse şi al corupţiei.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.08.2013.