Business Internaţional

Grecia cere asistenţă financiară din partea UE pentru găzduirea a 100.000 de refugiaţi

Grecia cere asistenţă financiară din partea UE pentru...

Autor: Mihai Draghici

01.03.2016, 19:35 57

Guvernul Greciei a cerut 480 de milioane de euro pentru găzduirea imigranţilor, în contextul în care peste 20.000 de imigranţi sunt blocaţi pe teritoriul ţării.

"Nu suntem în măsură să facem faţă tuturor imigranţilor care vin, astfel că am transmis Uniunii Europene un plan care prevede găzduirea a 100.000 de refugiaţi", a declarat Olga Gerovassili, purtătorul de cuvânt al Guvernului Alexis Tsipars.

Comisia Europeană a exprimat preocupări că în Grecia ar putea apărea o criză umanitară, în contextul în care Macedonia a limitat tranzitul imigranţilor extracomunitari, astfel că mulţi sunt blocaţi pe teritoriul grec.