Business Internaţional

Gusturile cehilor in materie de retail, in schimbare

07.03.2005, 00:00 30

De obicei, dupa terminarea examenelor, Peter Malek se intorcea in orasul sau natal, Hradec Kralove, sa sarbatoreasca terminarea sesiunii alaturi de familie si prieteni. In drumul sau, se oprea la alimentara favorita pentru a cumpara tot ce avea nevoie la organizarea unei petreceri dedicate acestui eveniment special.


"Ma opream la Delvita de fiecare data cand ma intorceam acasa, la Hradec. Puteam parca usor si imi faceam cumparaturile destul de repede", spune Malek, citat intr-un articol publicat de International Herald Tribune.


Intr-o zi de 23 februarie nu-i venea sa-si creada ochilor cand, intors fericit de la examene, a gasit usile supermarketului inchise.


Cu doar o saptamana inainte, conducerea lantului de supermarketuri anuntase inchiderea magazinului din Hradec Kralove pe 21 februarie. "Cifra noastra de afaceri a scazut in ultimii ani, asa ca Delvita a decis sa se retraga", declara Jaroslava Samkova, manager la Hradec Kralove.


Delvita s-a infiintat in 1996 si a fost primul supermarket care s-a deschis in partea de est a orasului. Datorita acestui fapt, compania s-a bucurat de atentia si fidelitatea cumparatorilor din aceasta parte a orasului.



"Parcarea de doua etaje era foarte aglomerata, iar oamenii stateau la coada la casele de marcat pentru a plati", isi aduce aminte Malek.



Dar, o data cu cresterea competitiei in oras si deschiderea de hypermarketuri cu preturi mai avantajoase, clientii fideli au inceput sa dispara, iar parcarea s-a golit incetul cu incetul. S-a ajuns astfel la situatia in care o singura casiera era mai mult decat suficienta.



Delvita este al treilea supermarket din oras care se inchide, la mai putin de o luna dupa ce Julius Meinl a inchis portile la doua magazine de reduceri.



Cu o populatie de peste 100.000 de locuitori, Hradec Kralove are 1.490 mp de suprafata comerciala la 1.000 de locuitori, una dintre cele mai inalte rate din tara.



In timp ce marile lanturi de supermaketuri, hypermarketuri si magazine de reduceri au planuri mari de extindere, din ce in ce mai multe supermarketuri se inchid, declara Zdenek Skala, analist la Incoma Research.



"In viitor, doar cateva lanturi de magazine vor detine controlul pietei, indepartand tentativele altor competitori de a intra pe piata", preconiza Skala.



Supermarketurile cedeaza in fata hypermarketurilor



Astazi, in Republica Ceha sunt peste 160 hypermarketuri, mai mult de 200 de supermarketuri si peste 300 de magazine de tip discount, conform Incoma Research.



Cresterea competitiei si schimbarea preferintelor consumatorilor de la supermarketuri la hypermarketuri si lanturi de magazine economice au fortat conducerea multor supermarketuri sa revizuiasca locatiile magazinelor, dar nu neaparat sa le paraseasca, declara Skala.



Conform Incoma Research, Republica Ceha are una dintre cele mai dezvoltate piete de retail din Europa Centrala si de Est.



Cele mai mari 10 lanturi de retail din Cehia au o cifra de afaceri totala de 7,5 miliarde de euro, pe anul 2004, cu 67 milioane de euro mai mult decat in 2003, relateaza Incoma Research.



Crestere mai lenta



"Din 2001, vanzarile primelor 10 companii de retail care actioneaza pe piata ceha au crescut mai incet decat in anii precedenti", declara Skala, adaugand ca acest sector e totusi in dezvoltare.



Principala sursa pentru cresterea pietei de retail a fost extinderea hypermarketurilor mai mici si a lanturilor de discount stores, afirma Skala.



Un studiu recent realizat de PricewaterhouseCoopers arata ca marile lanturi de retail sunt gata sa se extinda pe piata ceha, in ciuda competitiei din ce in ce mai acerbe.



Grupul german Lidl, care a intrat pe piata ceha in 2003, a deschis peste 100 de magazine cu reduceri pana la sfarsitul lui 2004. Si se preconizeaza ca acest grup va fi unul dintre jucatorii cei mai importanti ai pietei locale, care se va extinde foarte rapid si anul acesta.



Cu toate ca conducerea Lidl nu doreste sa dezvaluie planurile de extindere ale acestui an, analistii de marketing speculeaza ca acest grup ar planui operarea a peste 200 de magazine in intreaga tara.



Ahold Czech Republic, grupul care detine supermarketurile Albert si care e recunoscut ca fiind cel mai mare lant ceh de magazine, va deschide patru noi hypermarketuri Hypernova si sapte magazine Albert anul acesta, respectand aceeasi strategie ca si anul trecut. La sfarsitul anului 2004, Ahold detinea 184 magazine Albert si 47 hypermarketuri Hypernova in intreaga tara, detinand o pozitie privilegiata in randul consumatorilor cehi.



Lantul belgian de magazine Delvita vrea sa construiasca anul acesta cinci noi magazine in Republica Ceha, pe langa cele 96 de magazine existente in prezent.



Grupul olandez Makro Cash & Carry, care conduce 11 centre en gross in Republica Ceha, planuieste sa mai deschida unul in 2005. Lantul britanic Tesco va deschide cinci noi magazine anul acesta, iar francezii de la Carrefour, prezenti in Cehia deja prin intermediul a 10 hypermarketuri, vor deschide anul acesta un nou shopping center in Praga.



Hypermarketurile, in mare voga



Conform Shopping Monitor 2002/2003, consumatorii cehi prefera sa-si faca cumparaturile la hypermarket, urmat de magazinele care practica regimul de discount, supermarketuri si pe ultimul loc alimentara cu autoservire. Clientii care au participat la studiul de piata realizat de Shopping Monitor au ales Makro ca lantul de magazine de retail cu cele mai avantajoase preturi, Tesco fiind preferat pentru selectia cea mai satisfacatoare, Carrefour pentru amenajare interioara si Globus drept cel mai placut loc pentru cumparaturi.