Business Internaţional

Hrivna ucraineană a ajuns la minimul ultimilor patru ani, pe fondul protestelor violente de la Kiev

Hrivna ucraineană a ajuns la minimul ultimilor patru...

Autor: Vlad Popescu

24.01.2014, 13:20 154

Hrivna s-a depreciat aproape în fiecare zi a lunii ianuarie, iar cotaţiile din piaţa derivatelor financiare indică o şansă de 48% ca moneda ucraineană să atingă în acest an un nou minim istoric, deşi banca centrală de la Kiev a utilizat începând din 2011 jumătate din rezervele valutare acumulate până atunci pentru a răsturna trendul, potrivit unei analize Bloomberg.

Costul de asigurare a datoriei de stat a Ucrainei faţă de posibilitatea unui default a înregistrat în ultima săptămână cea mai puternică creştere din Europa.

Piaţa speculează că guvernatorul băncii centrale Ihor Sorkin este pregătit să limiteze intervenţiile, acceptând o depreciere a hrivnei.

După ce protestele violente de la Kiev au provocat în ultimele zile primele pierderi de vieţi omeneşti, investitorii străini au reluat vânzarea de obligaţiuni de stat ucrainiene, deşi bailout-ul de 15 miliarde de dolari obţinut în luna decembrie de Ucraina de la Rusia reprezintă o garanţie că ţara nu va intra în default în acest an.

"Deprecierea puternică din ultimele zile trebuie să facă parte dintr-o strategie mai largă de acceptare a unei monede mai slabe. Scăderea va continua, întrebarea este cât de mult. Depinde cât de mult vor evolua în rău evenimentele", comentează pentru Bloomberg un analist de la Standard Bank Group, Londra.

Ciocnirile dintre protestatari şi forţele de ordine vor afecta în continuare încrederea pe piaţa financiară din Ucraina şi vor creşte cererea de valută, anticipează Fitch Ratings într-un raport. Hrivna a scăzut cu 2,3% în luna ianuarie, după o depreciere similară în 2013.

"Deprecierea monedei sugerează că autorităţile au acceptat că un curs anterior supraevaluat nu mai poate fi apărat", comentează la rândul său un analist UniCredit Londra.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat autorităţilor de la Kiev să trateze cu mai multă flexibilitate cursul de schimb valutar, pentru a proteja rezervele şi competitivitatea economică, şi să facă ordine în finanţele publice.

După contractarea bailout-ului de la Rusia, guvernul a promis creşterea salariilor din sectorul public şi a ajutoarelor sociale.

Randamentul obligaţiunilor de stat ale Ucrainei a revenit din nou în creştere, după o scurtă perioadă de retragere în urma semnării acordului cu Rusia. Astfel, costul de finanţare al Ucrainei a crescut în această săptămână peste pragul de 9%, cel mai ridicat nivel de la începutul anului. Înaintea înţelegerii cu Moscova, randamentul se plasa la 10,8%.

Guvernul va accesa în primul trimestru al acestui an 2 miliarde de dolari din împrumuturile promise de Rusia. Rezervele valutare ale Ucrainei au scăzut cu 50% din 2011 până în noiembrie 2013, la 18,8 miliarde de dolari, dar au revenit la 20,4 miliarde de dolari în decembrie mulţumită unei tranşe de 3 miliarde de dolari de la Moscova.

Deficitul de cont curent al Ucrainei a ajuns în trimestrul al treilea al anului trecut la 5,7 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din 1998.