Business Internaţional

HSBC dubleaza numarul angajatilor off-shore

17.03.2005, 00:00 9


HSBC Holdings planuieste ca in trei ani sa dubleze numarul angajatilor din back-office-urile bancilor din Asia, relateaza Financial Times. Banca, situata pe locul doi mondial dupa valoarea de piata, are 13.000 de angajati in cele zece centre bancare din Asia. "Nu avem o anumita tinta, dar as fi surprins daca am avea mai putin de 15 centre de operare globale si 25.000 de angajati in urmatorii trei ani", a declarat Alan Jebson, unul dintre directorii companiei. In timpul unei scurte vizite la unul dintre centrele din Malaiezia, Jebson si-a exprimat intentia  a obtine reduceri de costuri de peste un miliard de dolari (740 milioane euro) pana in 2007. El a adaugat ca doreste sa accelereze transferul unora dintre servicii in locatii cu costuri reduse. Aceasta tendinta accentuata de "offshoring" a provocat ingrijorare printre tarile din Vest, care transfera din ce in ce mai mult  in Asia munca de birou, cum ar fi procesarea datelor sau inregistrarea informatiilor.