Business Internaţional

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat în principiu împrumutul de 7 mld. euro pentru Grecia

Autor: Anca Dumitrescu

16.07.2015, 13:59 117

Împrumutul urmează să fie anunţat vineri, după ce parlamentele naţionale din mai multe state din zona euro vor aproba acordul semnat luni de premierul elen Alexis Tsipras, a spus oficialul.

Împrumutul va proveni din Mecanismul European de Stabilitate Financiară, care este fondul de salvare al Uniunii Europene.

Finanţarea va permite Greciei să răscumpere luni obligaţiuni în valoare de 3,5 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană şi să acopere alte costuri, în timp ce premierul Tsipras va negocia detaliile celui de-al treilea program de salvare, în valoare de până la 86 de miliarde de euro.

Parlamentul elen a aprobat în noaptea de miercuri spre joi măsurile de reformă cerute de creditori în schimbul reluării finanţării Greciei, după dezbateri tensionate şi pe fondul protestelor violente anti-austeritate de pe străzile Atenei.