Business Internaţional

Ministrul ungar al finantelor a fost demis

19.04.2005, 20:40 10

Premierul maghiar Ferenc Gyurcsany l-a demis luni pe ministrul finantelor Tibor Draskovics, al treilea detinator al portofoliului respectiv in doi ani si jumatate, pentru esecurile repetate in privinta atingerii obiectivelor privind deficitul bugetar, informeaza Mediafax.

Gyurcsany a declarat ca Draskovics va fi inlocuit de Janos Veres, figura proeminenta a partidului de orientare socialista din coalitia de guvernare. Veres ocupa functia de secretar de stat la cabinetul premierului. "Avem nevoie de o persoana care se bucura de sprijin politic puternic pentru a contribui la atingerea obiectivelor propuse", a afirmat Gyurcsany.

Veres este membru al MSZP, cel mai mare partid din coalitia de guvernare. In virsta de 47 de ani, el este putin cunoscut in mediile financiare.

Gyurcsany a mentionat ca Ungaria, nou membru al Uniunii Europene, trebuie sa continue reducerea deficitului bugetar, in vederea adoptarii monedei euro in 2010. Demiterea lui Draskovics are loc cu o zi inaintea publicarii rezultatelor executiei bugetare pentru prima parte a acestui an. O serie de analisti au anticipat ca datele vor oferi o perspectiva negativa in privinta atingerii obiectivului de deficit bugetar pentru acest an.

Forintul se afla, luni, in scadere cu 0,5% fata de valoarea de inchidere de vineri.

La inceputul anului, Comisia Europeana a solicitat Ungariei sa isi restranga cheltuielile bugetare, altfel guvernul risca sa nu poata indeplini obiectivul de incadrare a deficitului in limita impusa de reglementarile europene pentru aderarea la zona euro.

Ungaria si-a propus sa reduca deficitul de la 5,3% din PIB, inregistrat anul trecut, la 3% din PIB, pana in 2008, pentru a putea trece la moneda euro in 2010.

Planurile Budapestei de a reduce taxele pe vanzari nu sunt echilibrate prin scaderea cheltuielilor bugetare, iar strategia guvernului in legatura cu deficitul ar putea sa nu aduca rezultatele scontate din cauza ritmului de crestere economica sub asteptari, se preciza intr-un raport al Comisiei. marius.anton@zf.ro