Business Internaţional

Numărul deceselor cauzate de terorism în statele dezvoltate a crescut de peste şase ori în 2015

Numărul deceselor cauzate de terorism în statele...

Autor: Mediafax

16.11.2016, 12:43 36

Potrivit datelor Indexului Global privind Terorismul, majoritatea victimelor au fost în Turcia şi Franţa, însă 21 dintre cele 34 de state membre OCDE au fost vizate de cel puţin un atac terorist în cursul anului trecut.

Steve Killelea, preşedinte executiv al Institutului pentru Economie şi Pace, a conturat un profil al militanţilor din statele dezvoltate care se alătură unor reţele extremiste precum Stat Islamic (SI): sunt educaţi, însă au venituri scăzute şi deseori se simt excluşi în ţara natală.

Reţeaua teroristă Stat Islamic şi-a extins prezenţa globală, vizând 28 de ţări în 2015, faţă de doar 13 în anul anterior. Mai mult, militanţii SI au comis atacuri în 252 de oraşe diferite, soldate cu peste 6.100 de decese în cursul anului 2015.