Business Internaţional

OCDE cere europenilor sa scada dobånda

26.05.2005, 18:17 15

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a facut un apel la Banca Centrala Europeana (BCE) in vederea reducerii imediate a dobånzilor din zona euro pentru a relansa economia regiunii, relateaza EU Observer.

Prezentånd ieri, la Paris, o diagnosticare bianuala a starii economiei globale, organizatia a precizat ca, in general, statisticile nu sunt favorabile europenilor.

a??Perspectivele variaza foarte mult, de la solide in Asia, la relansare in Statele Unite, påna la slabe si nesigure in Europaa??, a spus Jean-Philippe Cotis, economist-sef in cadrul OCDE.

El s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a cere reduceri imediate si semnificative a dobånzilor practicate in zona euro (2% pe an), scopul final fiind inversarea trendului.

Cotis a pus sub semnul intrebarii credibilitatea Uniunii Economice si Monetare, spunånd ca politicile ar trebui sa se adreseze cåt mai repede si mai pragmatic tiparului cronic al rezistentei slabe a activitatii economice din zona euro la actiunea factorilor externi.

S-a discutat despre situatia unor state ca Italia sau Germania, care au demonstrat o lipsa de rezistenta recurenta fata de socurile externe, in contrast cu economiile unor tari mai mici, ca Spania sau statele nordice, care au rezistat destul de bine.

Conform OCDE, aceasta reprezinta o amenintare la adresa credibilitatii unitatii economice si monetare din Europa si se manifesta ca o piedica in calea cresterii economice mondiale.

In concluzie, Cotis a spus ca BCE trebuie sa ia in considerare scaderea costului imprumuturilor cu cel putin o jumatate de punct procentual sub minimul istoric de 2%.

Apelul lansat de OCDE nu il impresioneaza prea tare pe Erkki Liikanen, guvernatorul Bancii Finlandei si membru in consiliul de guvernatori al Bancii Centrale Europene. Fostul comisar a declarat ca BCE este mai aproape de majorarea dobånzilor decåt de reducerea acestora. Ceilalti membri ai BCE spun si ei ca situatia economica actuala nu justifica o reducere a costului imprumuturilor. a??Scaderea dobånzilor ar afecta credibilitatea bancii si ar creste presiunile inflationistea??, a spus Klaus Liebscher, un alt membru in consiliul de guvernatori. Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a comunicat Parlamentului European, la inceputul saptamånii, ca ratele dobånzilor ar trebui mentinute la acelasi nivel.

OCDE a atras atentia asupra faptului ca adåncirea diferentelor dintre performantele economice ale Europei, Asiei si Statelor Unite este posibil sa aiba consecinte pe termen lung asupra cresterii economice globale si asupra stabilitatii dolarului.

In timp ce previziunile pentru acest an de crestere a produsului intern brut in Statele Unite au atins un maxim de 3,6%, predictiile pentru zona euro au scazut påna la 1,2%. OCDE a precizat ca nu se asteapta ca in 2006 cresterea sa depaseasca pragul de 2%.

Mai mult, zona euro este pe ultimul loc din punct de vedere al fortei de munca ocupate. In acest domeniu previziunile indica o rata a somajului de 9% la sfårsitul anului 2005, aproape dublu fata de Japonia, cu o rata de 4,4%, si Statele Unite, cu 5,1%. In acest sens, OCDE a cerut guvernelor europene accelerarea si intensificarea reformelor pentre stimularea investitiilor si crearea de noi locuri de munca.

Conform raportului Organizatiei, economia Chinei va creste in acest an cu 9%, continuånd sa accelereze påna la 9,2% in 2006. In contrast, cresterea economica a Japonia va incetini påna la 1,5% pe parcursul anului curent fata de 2,6%, cåt s-a apreciat in 2004. stelian.vezentan@zf.ro