Business Internaţional

Pearson taie din costurile Financial Times

27.07.2004, 00:00 17



Compania Pearson Plc, editorul Financial Times, a anuntat diminuarea pierderii pentru primele sase luni, ca rezultat al reducerii de costuri. Incasarile din publicitate au crescut pentru prima oara in trei ani, relateaza Bloomberg.



Pierderea neta a fost de 123 de milioane de lire, sau de 15,5 pence per actiune, comparativ cu o pierdere de 160 de milioane de lire sau 20,1 pence/actiune asociata anului anterior. Incasarile au scazut cu 4%, la nivelul de 1,59 miliarde de lire.



Compania londoneza, cel mai mare editor de manuale didactice, a fost afectata de micsorarea sumei pe care statele americane sunt dispuse sa o plateasca pentru cartile scolare, aceasta datorandu-se presiunii bugetare. Compania a redus cheltuielile la Financial Times, asteptand redresarea sectorului manualelor si a celui publicitar.



"Sunt gata pentru atingerea tuturor obiectivelor cheie ale 2004", a spus Rona Fairhead, director financiar al Pearson. Compania asteapta momentul oportun din 2005, cand mai multe state americane isi vor reinnoi manualele scolare.



Incasarile din publicitate au crescut pe prima jumatate a anului cu 3% in cadrul Financial Times, cu 7% la cotidianul francez Les Echos si cu 14% la compania spaniola Recoletos Grupo de Comunication SA.



Incasarile la Pearson Education au scazut cu 6% atingand nivelul de 873 milioane de lire, afectate de declinul dolarului. Analistii asteptau incasari de 829 de milioane de lire.



Fairhead si-a exprimat increderea in revenirea incasarilor la nivelul anului 2003 in conditiile in care programul din 2001 al presedintelui George W. Bush, "No Child Left Behind" va determina majorarea cererii. Incasarile din divizia de educatie superioara ar putea inregistra o crestere de pana la 6% in acest an.