Business Internaţional

Premierul Greciei: Planul UE-FMI pentru Grecia este umilitor şi vine într-un "un moment prost pentru Europa"

Premierul Greciei: Planul UE-FMI pentru Grecia este...

Autor: Mihai Draghici

06.06.2015, 13:04 619

"Strangularea unei ţări este o problemă de ordin moral, care intră în contradicţie cu principiile fondatoare ale Uniunii Europene. Scopul acordului trebuie să fie găsirea unei soluţii, nu umilirea unui popor", a spus Tsipras.

"Negocierile sunt într-o etapă crucială, dar propunerile creditorilor nu sunt realiste. Planul creditorilor este un moment prost pentru Europa, un truc specific negocierilor ineficiente", a adăugat premierul de extremă-stânga.

Guvernul Greciei ar putea decide convocarea alegerilor parlamentare anticipate pentru a depăşi impasul negocierilor cu creditorii internaţionali, afirma vineri un oficial guvernamental elen citat de Reuters. "Creditorii vor să ne impună măsuri dure. Dacă nu renunţă la această atitudine de şantaj, Guvernul va trebui să caute soluţii alternative - convocarea alegerilor anticipate", a declarat Dimitris Stratoulis, adjunctul ministrului grec pentru Afaceri Sociale.

Ministrul grec al Economiei, George Stathakis, a catalogat drept "inacceptabile" condiţiile prezentate de creditorii internaţionali - Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. "Guvernul nostru are mandat să menţină ţara în zona euro şi să obţină un acord mai bun..., să modifice condiţiile acordului cu partenerii europeni. Grecia trebuie să rămână în zona euro", a precizat Stathakis.

Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internaţional (FMI) amânarea până la sfârşitul lunii iunie a ratelor care au scadenţa luna aceasta, primind un răspuns pozitiv. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.