Business Internaţional

Prima companie listată la bursă a fost şi cea mai de succes din toate timpurile. Harta activelor pe care le controla. "Este ca şi cum Apple ar deţine acum ţări întregi"

Prima companie listată la bursă a fost şi cea mai de...

Autor: Luciana Georgescu

21.03.2014, 13:56 2402

Pe 20 martie 1602 a fost înfiinţată Compania Olandeză a Indiilor de Est, cunoscută sub numele VOC, care avea să devină prima companie  din istorie listată la bursă şi cea mai de succes firmă a tuturor timpurilor, scrie Business Insider.

VOC a supravieţuit aproximativ 200 de ani, înainte să fie supusă unui proces de cvasi-naţionalizare de către o republică clientelară franceză - Republica Batavă.

Utilizatorul Wikipedia, Red4Tribe a încărcat o hartă pe care sunt marcate în culoarea verde deschis activele firmei, din momentul în care a fost înfiinţată. Este ca şi cum Apple sau General Electric ar deţine în prezent ţări întregi.

Harta indică şi posesiunile Companiei Olandeze a Indiilor de Vest, creată 19 ani mai târziu, însemnate cu verde închis, iar cu galben sunt evidenţiate teritoriile deţinute pe parcursul secolului al 19-lea.