Business Internaţional

Recesiunea, cuvântul de ordine: ţările ECE luptă să o evite, Germania se apropie de ea, Marea Britanie se îndreaptă către una profundă, America nu o recunoaşte

Recesiunea, cuvântul de ordine: ţările ECE luptă să...

Autor: Catalina Apostoiu

06.11.2022, 21:45 276

În Europa Centrală şi de Est, deşi situaţia economică nu este pe cât de gravă se anticipa iniţial, riscurile sunt în creştere odată cu apropierea iernii, scriu analiştii ING, care susţin că văd semne de recesiune în regiune. 

În Polonia, economia este de aş­tep­tat să avanseze cu aproximativ 4% înainte de a încetini la aproxi­mativ 1,5%, atât oferta, cât şi cererea fiind a­fectate de preţurile şi costurile ridica­te. Dobânzile ridicate ar urma să re­du­că activitatea investiţională. Cu inflaţia ridicată în continuare şi banca centrală ezitând să înăsprească în con­tinuare politica monetară, zlo­tul este aşteptat să-şi continue deprecierea.

În T3, economia cehească a suferit primul declin în termeni trimestriali din T1/2021, Cehia fiind prima ţară din regiune care deschide calea unei recesiuni în iarnă, potrivit analiştilor ING. Indicatorii principali arată că si­tuaţia continuă să se deterioreze. În ca­zul Ungariei, activitatea eco­nomică este în curs de deterio­rare, deşi dove­zile clare sunt încă limitate. Analiştii ING prevăd două până la trei trimes­tre de recesiune tehnică la sfârşitul acestui an - înce­putul anului viitor.

Cea mai mare economie euro­peană, cea a Germaniei, se apropie de recesiune odată cu declinul co­men­zilor industriale, relatează Reuters. Potrivit ultimelor date, co­menzile către sectorul manufacturier au suferit o scădere alarmantă de 4,0%.

Acesta a fost cel de-al şaselea declin din ultimele şapte luni şi cel mai mare din martie.

Un sondaj recent al Camerei Germane a Industriei şi Comerţului, DIHK, arată că 52% dintre cele 24.000 de companii chestionate se aş­teaptă ca situaţia lor să se deterioreze în următoarele 12 luni.

„Săptămâna trecută, datele sur­prinzător de bune privind PIB-ul pe T3 au creat probabil impresia că economia germană ar putea sfida recesiunea. Totuşi, ultimele date trimit un semnal clar că semnele de speranţă sunt iluzorii. Alunecarea în recesiune continuă,“ avertizează Carsten Brzeski, economist ING.

Cât priveşte Marea Britanie, aceasta se îndreaptă către o recesiune profundă, în condiţiile în care lupta băncii centrale a ţării cu inflaţia ar putea costa economia cel puţin o jumătate de milioane de locuri de muncă, scrie Bloomberg.

Potrivit Bank of England, economia britanică s-ar putea contracta cu 1,7% în decurs de 18 luni, nerevenindu-şi timp de trei ani.

Între timp, şeful de cabinet al Casei Albe Ron Klain a declarat recent că economia SUA nu se află în recesiune, adăugând că datele economice demonstrează că aceasta este solidă, potrivit Reuters.

„Şomajul se menţine la un minim istoric. Economia creşte, este puternică. Creează locuri de muncă“.

Banca de investiţii Barclays previzionează însă recesiuni în SUA şi Europa, reducându-şi de asemenea recent perspectiva privitoare la PIB-ul Chinei, notează CNBC. Barclays se aşteaptă acum ca PIB-ul chinez să avanseze cu 3,8%, faţă de estimarea anterioară ce indica un avans de 4,5%.