Italia, Spania, Portugalia, Grecia, economiile distruse de criza datoriilor suverane, sunt de nerecunoscut astăzi faţă de cum erau în urmă cu un deceniu în ceea ce priveşte viaţa de pe piaţa muncii. De la rate ale şomajului crescute ca după război s-a ajuns la cote minime record. Acest lucru ţine de natura economiilor, care prosperă atât timp cât turismul le hrăneşte, iar numărul de turişti este la niveluri istorice, dar şi de o schimbare pe piaţa muncii care a luat amploare între timp: explozia contractelor temporare.
Tendinţa este asociată cu nesiguranţa, cu salarii mici şi cu persistenţa disparităţilor regionale. Schimbare se observă şi la celălalt capăt al Europei. Cererea pentru muncitori de ocazie şi cu contracte pe termen scurt din partea angajatorilor este în creştere în Polonia, cea mai mare economie est-europeană. Trendul a început să îngrijoreze după pandemie, odată cu apariţia inflaţiei, care a erodat puterea de cumpărare, şi cu amplificarea incertitudinilor legate de afaceri şi economie în general. În prezent, companiile sunt tentate să folosească zilieri din cauza creşterii costurilor cu forţa de muncă.
În Spania, un număr record de persoane au loc de muncă, iar rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani. De asemenea, după marea criză a crescut şi numărul de tineri care lucrează sau studiză. Proporţia celor cu vârsta între 15 şi 29 de ani care nu fac nimic s-a prăbuşit de la 22,5% în 2013 la 12%, a remarcat The Economist. În toată Europa sudică tot mai mulţi oameni îşi găsesc de muncă, iar piaţa muncii livrează date remarcabile pentru o regiune care în trecut a ocupat cele mai de sus poziţii din UE la rata şomajului.
În Spania, indicatorul a trecut de 26% în 2013. În Grecia a ajuns la 28% atunci. Anul trecut, cele două ţări încă mai aveau cel mai ridicat şomaj – de 12% respectiv 11%, dar progresul este evident. Se poate şi mai bine? Ultimele cifre sugerează că nu. În Spania, rata şomajului a reînceput să urce. De vină, spun analiştii, sunt abundenţa de contracte de muncă pe perioadă determinată, dar şi productivitatea redusă a muncii. Pe piaţa spaniolă a muncii, ponderea angajaţilor cu contracte pe perioadă limitată a fost anul trecut de 46,5%, în scădere de la 65% în 2021, arată cifrele de la Eurostat. În Portugalia, indicatorul este la 53%, iar în Franţa la 52%.
În aceste două ţări, traiectoria indică mai degrabă stagnare. În schimb, Polonia se remarcă prin tendinţa ascendentă, cu ponderea angajaţilor cu contracte pe perioadă limitată urcând de la 45% în 2021 la 52% în 2023. Spre comparaţie, România are printre cele mai mici valori din UE, de 7%. Dar şi aici tendinţa este de creştere. Procente mai reduse au doar statele baltice, economii mult mai mici. Analiştii de la ING consideră că Spania merge pe drumul cel bun, doar că mai are mult de mers. „În timp ce rata şomajului din Spania este la o cotă joasă record, este mult mai mare decât în alte state din zona euro. Diferite reforme, în special cea a muncii din 2022, au redus cu succes prevalenţa contractelor temporare, îmbunătăţind stabilitatea locului de muncă şi având efect pozitiv asupra ratei şomajului. Dar este nevoie în continuare de reforme“, spun economiştii.
Ei se aşteaptă ca în următorii doi ani rata şomajului să ajungă uşor sub valoarea actuală. În Portugalia, rata şomajului este mai mică, de 7%. Acolo, şomajul n-a ajuns niciodată la proporţiile din Spania sau Grecia. În schimb, această ţară este campioană europeană la ponderea contractelor de muncă pe perioadă limitată. În UE o întrece doar Olanda, o economie aparte şi mult mai bogată. Contractele temporare sunt asociate cu veniturile mici. În aceste condiţii, a observat Le Monde, în Portugalia a avea două sau trei locuri de muncă devine ceva obişnuit mai ales când salariatul trebuie să plătească chirie şi are mai multe guri de hrănit.
„Lucrez 40 de ore pe săptămână la un spital public pentru 2.000 de euro pe lună net, deşi am şase ani de specializare în chirurgie. În Lisabona nu găseşti ceva de închiriat mai ieftin de 1.300 de euro pe lună“, spune Isabela. „Trebuie să plătesc şi pentru îngrijirea celor două fiice ale mele. Iar mâncarea continuă să se scumpească. Mai lucrez cinci ore pe săptămână la o clinică privată. Nu mai pun la socoteală operaţiile pe care le fac în timpul liber. În total, muncesc 60 de ore pe săptămână pentru a câştiga 4.000 de euro net.“ Gonçalo Henriques este revoltat.
„Şomajul scade pentru că acceptăm salarii de mizerie“, se plânge el. În vârstă de 32 de ani, portughezul încă locuieşte cu părinţii. Conaţionalul său João Lima, întrebat despre petrecerea vacanţelor, dă ochii peste cap şi izbucneşte: „Când să plec? Este atât de mult de muncit.“ În ultimii patru ani de activitate, întrerupţi de pandemie, João Lima a lucrat ca ospătar şi ghid turistic. Nimeni nu-i dă pentru aceasta un contract stabil de muncă. „Este epuizant. Dar nu mă plâng.“
În 2012, când şi-a terminat studiile, Portugalia se prăbuşea în recesiune. A găsi de lucru atunci era ceva imposibil. Criza a distrus 630.000 de locuri de muncă, arată o analiză a CaixaBank. „Am fost şomer timp de cinci ani. A fost groaznic. Pentru toată generaţia mea a fost aşa.“ O generaţie marcată de nesiguranţa locului de muncă. Unii economişti spun că succesul în a reduce munca part time şi temporară este un indicator al sănătăţii economiei mai precis decât ocuparea integrală a forţei de muncă, notează El Pais.
În Polonia, ponderea angajatorilor care intenţionează să apeleze la zilieri în următoarele săptămâni a crescut la 60%, faţă de 52% în primele luni ale anului, potrivit unui studiu de piaţă efectuat de Tikrow, o firmă de recrutare online. Zilierii sunt folosiţi pentru munci simple, manuale. Angajarea lor este deja o practică comună la companiile poloneze, însă aceasta ia amploare. Mai mult de o cincime din companiile care deja folosesc muncitori ocazionali vor să apeleze într-o proporţie mai mare la o astfel de formă de angajare.
