Business Internaţional

Serbia întăreşte controlul guvernului asupra băncii centrale

Serbia întăreşte controlul guvernului asupra băncii centrale

Ivica Dacic, premierului so­cialist: Independenţa băncii cen­trale nu va fi compromisă, iar instituţia va colabora îndeaproape cu guvernul în încercarea de a stimula o economie care s-a contractat cu 1,3% în primele trei luni

Autor: Ioana Nita

06.08.2012, 00:02 122

Guvernul din Serbia, condus de socialişti, a întărit controlul asupra băncii centrale ignorând criticile venite din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), precum şi avertismentele că această măsură ar putea zădărnici eforturile de aderare ale fostei republici iugoslave la Uniunea Europeană (UE), scrie Financial Times.

Parlamentul a adoptat noi amendamente la legea Băncii Naţionale a Serbiei, guvernul încercând astfel să oblige banca centrală să aplice măsuri fiscale expansioniste pentru a evita adâncirea economiei în recesiune şi pentru a menţine rata şomajului sub 25%.

Guvernatorul băncii centrale Dejan Soskic, care în­­ce­pând din 2010 a adoptat o politică monetară re­stric­tivă pentru a face faţă unor perspective eco­no­mice tot mai sumbre, şi-a dat deja demisia săptămâna tre­cută. Comentatorii vehiculează ideea că Soskic va fi înlocuit de parlamentarul Jorgovanka Tabakovic, care este şi membru senior al Partidului Progresist din Serbia, aflat în coaliţia de guvernare, această schim­bare urmând să afecteze şi mai mult încrederea inves­titorilor cu privire la independenţa băncii centrale.

Prin noile amendamente se creează o instituţie de supraveghere numită de parlament care va fi re­pre­zentată în conducerea executivă a băncii centrale şi se acordă parlamentului responsabilitatea numirii în­tre­gii echipe de conducere a instituţiei. Adoptarea acestei măsuri ridică mari semne de întrebare în statele din vestul Europei cu privire la angajamentele pe care noul guvern le-a luat de la înlăturarea lui Slobodan Miloşevici în 2000, respectiv reformarea ţării şi aderarea la UE.

FMI, creditorul internaţional de la care Serbia intenţionează să obţină o nouă finanţare, a anunţat înaintea modificării legii că aceasta va marca o "slăbire majoră" a autonomiei băncii centrale.

UE, care a anunţat candidatura Serbiei pentru intrarea în blocul european în luna martie a acestui an în timpul guvernului condus de democraţi, a menţionat că această măsura va reprezenta un pas înapoi pentru intrarea ţării în spaţiul comunitar.

După aceste critici, guvernul a renunţat la unul dintre amendamente, prin care i s-ar fi permis băncii centrale să cumpere titluri emise de guvern sau de o altă entitate publică pe piaţa secundară, finanţându-se astfel indirect sectorul public. Coaliţia aflată sub conducerea premierului so­cialist Ivica Dacic a afirmat că independenţa băncii cen­trale nu va fi compromisă, iar instituţia va colabora îndeaproape cu guvernul în încercarea de a stimula o economie care s-a contractat cu 1,3% în primele trei luni ale acestui an şi cu 0,6% în cel de-al doilea tri­mestru.

În prezent, Serbia are cea mai ridicată rată de dobândă de politică monetară din centrul şi estul Europei, de 10,25%.