Business Internaţional

Situaţie tragică în Grecia: Cel puţin 24 de morţi în urma incendiilor de vegetaţie izbucnite în apropierea Atenei

Situaţie tragică în Grecia: Cel puţin 24 de morţi...

Autor: Mircea Olteanu

24.07.2018, 08:36 3805

Cel puţin 24 de persoane au decedat, iar alte peste 100 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie izbucnite în apropierea capitalei Greciei, Atena, au anunţat autorităţile elene, potrivit site-ului cotidianului Ekathimerini.

Un prim incendiu de vegetaţie a izbucnit într-o pădure de pini din zona localităţii Kineta, la 50 de kilometri vest de Atena, între capitala Greciei şi Corint.

Peste 200 de pompieri încearcă să stingă flăcările care au forţat autorităţile elene să închidă autostrada Atena-Corint, una din cele două şosele majore către Peninsula Peloponez. Şi traficul feroviar în zonă a fost suspendat.

Al doilea incendiu major de vegetaţie a izbucnit marţi după-amiază în zona Penteli, la nord-est de Atena, afectând localităţile Rafina şi Mati, două destinaţii turistice populare.

Incendiul de vegetaţie din zona localităţii Mati, aflată la 29 de kilometri est de Atena, este considerat drept cel mai periculos astfel de incident din Grecia după un incendiu devastator care a afectat sudul Peninsulei Peloponez în august 2007, în urma căruia zeci de persoane au decedat.

Majoritatea victimelor au decedat sau au fost rănite în zona localităţii Mati, a declarat marţi Dimitris Tzanakopoulos, purtătorul de cuvânt la Guvernului grec.

În urma incendiului au fost rănite 104 persoane, inclusiv 16 copii. Unsprezece persoane sunt grav rănite, a precizat Tzanakopoulos.

Grecia a cerut ajutor de la Uniunea Europeană pentru stingerea incendiilor. Cipru şi Spania au oferit deja asistenţă.