Business Internaţional

Spitzer: Buffett nu va fi acuzat

18.03.2005, 00:00 15

Procurorul general al New Yorkului, Eliot Spitzer, nu intentioneaza sa-l investigheze pe Warren Buffett pentru rolul jucat in tranzactia de reasigurare care a condus la demisia lui Maurice "Hank" Greenberg din pozitia de director general al American International Group (AIG), relateaza Bloomberg.


Buffett, presedintele companiei Berkshire Hathaway, a fost personal implicat in contract si in prezent coopereaza cu autoritatile pentru adunarea probelor, sustin, sub protectia anonimatului, unele surse apropiate cazului. Spitzer incearca sa afle daca Greenberg a aranjat intelegerea cu Berkshire pentru a manipula rezultatele financiare ale AIG. "Buffet nu si-ar vinde reputatia pentru nici o suma de bani", a spus Henry Asher, presedintele companiei Northstar din New York si actionar la Berkshire. Procurorul investigheaza un tip de reasigurare cunoscut ca non-traditional, care poate fi asimilat unui imprumut deghizat. Politele transfera uneori o parte din risc reasiguratorului, permitand cumparatorilor sa amane plata daunelor. Reasigurarea este de fapt o asigurare pentru un alt asigurator.


AIG si Berkshire au demarat contractul in urma cu patru ani, la sugestia lui Greenberg. Autoritatile cerceteaza daca in spatele tranzactiei nu se afla dorinta lui Greenberg de a "umfla" rezervele utilizate pentru acoperirea daunelor asigurate de AIG, afirma aceleasi surse. In urma revizuirii documentelor contabile ale AIG, unii indicatori financiari ar putea fi ajustati. Buffett, care a devenit al doilea din lume ca avere prin tranzactii cu actiuni si achizitii de companii, a achizitionat General Reinsurance in anul 1998. De atunci politele pe termen determinat au devenit subiectul a cel putin doua alte cercetari. Reprezentantii societatii Berkshire afirma ca au primit somatii de la procurorii federali inca din 2003. Acestea erau legate de afacerile companiei General Reinsurance cu Reciprocal of America, un asigurator falimentar din domeniul sanatatii. Este posibil ca autoritatile australiene sa inceapa o investigatie separata cu privire la rolul companiei General Re. in colapsul din 2001 al societatii HIH Insurance, odata al doilea asigurator general din Australia.


Investigatiile au determinat analistii de la Standard & Poor's sa recomande investitorilor vanzarea actiunilor Berkshire. In apararea lui Buffett, expertii in asigurare afirma ca managementul lui este foarte diferit de cel practicat de Greenberg la AIG. El se ocupa mai mult de investitii, in timp ce atributiile manageriale sunt delegate altor persoane. "Daca vor fi efecte negative, acestea vor avea urmari doar asupra diviziilor de asigurari, fara a avea un impact semnificativ asupra imperiului Berkshire", a spus Ric Marshar, analist la Corporate Library din Portland.