Compania Touring Europabus România, care deţine reţelele de agenţii TUI Travel Center şi Eurolines, controlată de omul de afaceri Dragoş Anastasiu, a finalizat primul semestru din acest an cu o cifră de afaceri în creştere cu 38,4%, până la 149,8 mil. lei (34 mil. euro), potrivit oficialilor companiei.
„Creşterea cifrei a afaceri se datorează diversificării ofertei, dar şi creşterii accesibilităţii destinaţiilor exotice, tot mai mulţi români îşi permit vacanţe în destinaţii tot mai îndepărtate“, au spus reprezentanţii companiei.
Anul acesta Nova Travel, parte a Grupului Eurolines, a introdus noi curse charter cu zbor direct către insulele spaniole Tenerife şi Mallorca, iar pentru insula Creta (Grecia) a lansat un nou zbor către aeroportul din Chania. „Acestor noi curse charter săptămânale organizate de agenţia tour operatoare a grupului Eurolines, Nova Travel, li se adaugă cele deja operate şi în anii trecuţi către Creta (Heraklion), Rhodos, Kos, Corfu şi Antalya (Turcia)“. Oficialii companiei estimează că numărul turiştilor care vor pleca în vacanţă cu pachete charter incluse va creşte cu 30% anul acesta faţă de cel anterior.