Deficitul comercial pe lapte, lactate, ouă şi miere a ajuns anul trecut la 683 mil. euro, anul 2023 fiind singurul din ultimul deceniu când la acest capitol deficitul s-a redus cu circa 6%, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Însă, faţă de 2014, deficitul comercial a crescut de cinci ori.
Practic, această categorie de produse a ajuns să reprezinte aproape 10% din deficitul comercial din sectorul agroalimentar (cu excepţia cerealelor şi seminţelor), care s-a ridicat la 6,3 mld. euro în 2023. Evoluţia deficitului comercial în zona de lactate vine în contextul în care în ultimii ani fermierii locali nu au mai putut fi competitivi din punctul de vedere al preţurilor cu fermierii din alte ţări, astfel că importurile au crescut.